Cea mai mare problemă cu care România se poate confrunta în plină pandemiei de coronavirus este disponibilitatea vaccinului. Cea care spune acest lucru este Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Aceasta a declarat, în cadrul videoconferinţei “Vaccinarea anti-COVID-19: recomandări şi precauţii”, că disponibilitatea vaccinului este mai scăzută decât ceea ce-și doresc autoritățile.

“Poate cea mai mare provocare pe care o avem acum este disponibilitatea vaccinului, care, faţă de ceea ce ne-am dori, este mai scăzută. Sperăm cu toţii că tipurile de vaccinuri pe care acum le avem în curs plus cele care sunt în studiile finale să o putem depăşi în perioada următoare.

Ne dorim şi cred că prin aceste vaccinuri vom putea ajunge la acea imunitate de turmă care să ne protejeze, care să ne permită să revenim la acel stil de viaţă normal, dar cu precauţiile de rigoare”, a declarat Andreea Moldovan.

Cea mai mare problemă este disponibilitatea vaccinului. Andreea Moldovan: Oamenii încep să prindă curaj la vaccinare

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a mai spus că vaccinarea anti-coronavirus reprezintă ”o speranță în derulare”. Acesta a mai spus că viața normală pe care ne-o dorim cu toții să fie dublată de o precauție pe care am învățat-o în timpul pandemiei.

“Vaccinarea anti-COVID cred că reprezintă pentru noi o speranţă în derulare, pentru că în sfârşit am ajuns la acel moment dorit de noi toţi în luna martie (n.r. anul 2020), când am început să înţelegem cu adevărat anvergura infecţiei COVID, acel moment care ne poate duce la o revenire la acea viaţă normală. (…)

Cred că trebuie ca viaţa normală spre care tindem cu toţii să fie dublată de o precauţie pe care am învăţat acum să o respectăm şi pe care de multe ori instinctiv am adoptat-o”, a mai spus Andreea Moldovan.

Adrian Streinu Cercel: Tehnologia ARN mesager a fost folosită cu succes în urmă cu câțiva ani

La aceeași videoconferință a participat și președintele Comisiei de Sănătate din Senat, Adrian Streinu Cercel. Acesta a precizat că, în urmă cu câțiva ani, tehnologia ARN mesager a fost folosită pentru un alt virus.

“În momentul de faţă sunt 12 metode de a fabrica un vaccin împotriva lui SARS-COV-2.

Din aceste 12 – două au fost mai uzitate, respectiv ARN mesager şi folosirea unor vectori de tip adenovirus, inclusiv cel de la Astra Zeneca, cu adenovirus de cimpanzeu.

Faptul că noi dezvoltăm anticorpi ne apără pe dinăuntru, nu ne apără la nivel de mucoase. (…)

Suntem imunizaţi pe dinăuntru, foarte probabil că nu vom face forme severe, ci forme eventual uşoare, dar putem să devenim colonizaţi şi să transmitem în continuare virusul.

Pentru acest moment singurul element care ne apără este purtatul măştii corespunzător care să acopere şi nasul şi gura, tot timpul, din momentul în care ieşim pe uşă şi până ne întoarcem înapoi în casele noastre”, a susţinut Adrian Streinu Cercel.

Emilian Popovici: S-ar putea ajunge la o acoperire vaccinală de aproximativ 70%

Pe lângă Andreea Moldovan și Adrian Streinu Cercel, la videoconferință a participat și Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie.

Acesta a spus că s-ar putea ajunge la o acoperire vaccinală de aproximativ 70% până la finalul acestui an, în cazul în care lucrurile vor merge bine.

Mai mult decât atât, în opinia sa, școlile ar trebui redeschise însă este necesar a se afla în ce condiții se va face acest lucru.

“Este foarte important să deschidem şcolile când sunt pregătite corespunzător şi când avem partea de imunizare a cadrelor didactice, pentru că altfel riscăm să le deschidem ca să le reînchidem.

Este extrem de necesară redeschiderea şcolilor, pentru că viaţa copiilor este afectată prin izolare, prin distanţare…(…)

Este necesară redeschiderea şcolilor, dar contează enorm de mult în ce condiţii se va face aceasta”, a mai afirmat Emilian Popovici.

Sursa foto: INQUAM Photos, Alex Nicodim