Cea mai așteptată autostradă din România devine realitate. Anunțul care schimbă totul

Cea mai așteptată autostradă din România devine realitate. Anunțul care schimbă totul
Publicat de Raluca Ionescu-Heroiu la 20 mai 2019, 16:40

Premierul României, Viorica Dăncilă a semnat astăzi contractul de finanţare pentru probabil cea mai așteptată autostradă din România. Doamna prim-ministru a declarat, printre altele, că speră ca termenele pentru acest proiect să fie respectate.

Viorica Dăncilă împreună cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi directorul CNAIR, Narcis Neaga, în prezenţa prim-ministrului şi a miniştrilor Finanţelor, Eugen Teodorovici, Economiei, Eugen Bădălău, şi Sănătăţii, Sorina Pintea, au semnat luni contractul de finanţare pentru autostrada Braşov-Comarnic.

„Mă bucur că am participat la semnarea acestui contract, aceasta este abordarea guvernului, vrem să avem cât mai multe obiective pe care să le punem în valoare, oamenii nu mai au timp să aştepte, trebuie să avem o abordare constructivă, un ritm alert, iar acolo unde lucrurile nu merg aşa cum ne-am dori, trebuie să aducem alţi oameni care vor să se implice pentru că nu putem să le spunem oamenilor că a început un drum sau o autostradă în 2011 şi în 2019 încă lucrăm la ea. Firmele care sunt serioase să-şi continue lucrul, iar celelalte să plece acasă şi să lase pe alţii care vor să facă ceva. Nu ne fac nouă un favor, este obligaţia lor şi trebuie să respecte termenele pe care le-au antamat când au vorbit de realizarea unui drum expres sau autostrăzi. (…)Sper ca şi în acest contract să respectăm termenele şi mă bucur că sunt constructori români”, a spus premierul.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.