Oferta electorală a fost, ca la fiecare alegeri, dezamăgitoare. Cele mai multe din promisiunile partidelor care ne-au cerut votul sunt cel puțin fanteziste, în timp ce oamenii pe care mulți dintre noi au pus ștampila nu au nici charismă, nici expertiză în vreun domeniu și nici nu stăpânesc la un nivel acceptabil limba română. Cu toate acestea, nu ne rămâne decât să sperăm că aleșii vor reuși să facă mai multe decât predecesorii lor. Ce înseamnă asta? Revista Capital a identificat prioritățile pe care trebuie să le aibă în următorii patru ani conducătorii țării. Dacă vor reuși măcar jumătate din ceea ce noi le propunem – iar aici nu vorbim despre proiecte nerealiste – putem spune că ne vom apropia mult de standardul european. Și, probabil, chiar dacă nu-i vom menaja în această perioadă, peste patru ani vor primi votul nostru. 

Proiect de ţară

Lipsa unei infrastructuri decente blochează dezvoltarea României. Încercăm de 26 de ani să facem drumuri, dar nu ne iese. Mai mult, pe calea ferată se circulă acum mult mai prost decât în urmă cu jumătate de secol. În patru ani, viitorul Guvern ar trebui să termine toate segmentele de autostrăzi și drumuri aflate în lucru (aici fiind inclusă și centura Capitalei). De asemenea, finalizarea a trei din cele cinci segmente ale autostrăzii Pitești-Sibiu, construcția unor centuri ocolitoare pentru stațiunile din Valea Prahovei și realizarea studiului de fezabilitate, organizarea licitației și începerea lucrărilor la autostrada Unirii (Iași-Târgu Mureș) sunt printre proiectele realiste pe care le putem cere de la guvernanți. De asemenea, licitarea unor noi lucrări de infrastructură rutieră și feroviară ar trebui să devină priorități. Bineînțeles, proiectele nu pot fi realizate fără un buget consistent pentru investiții publice. Ca să se asigure acești bani, este important ca tot ceea ce înseamnă pomeni electorale să fie tăiate în următorii patru ani. 

În primul rând, Capital susține eliminarea tuturor pensiilor speciale. Acestea cresc de la an la an, iar categoriile care le primesc sunt din ce în ce mai multe. Astfel, dacă se păstrează ritmul, în doar câțiva ani, tot sistemul de pensii va pica. Apoi, o altă măsură importantă ar fi retragerea indemnizațiilor și a beneficiilor revoluționarilor, excepție făcând cei care au fost răniți sau urmașii celor care au murit în 1989. Cei care au vrut cu adevărat o altă ţară şi merită să fie apreciaţi sunt cei care deja au refuzat privilegiile. O altă problemă de structură este nivelul la care au ajuns ajutoarele sociale. Avem din ce în ce mai mulţi asistaţi social care sunt apţi de muncă, dar preferă să stea degeaba. Încasează destui bani ca să trăiască, iar asta fără niciun efort. În tot acest timp, companiile din multe zone ale ţării nu-şi găsesc forţă de muncă, lucru care pune pe gânduri şi potenţiali investitori. 

Deşi este nevoie de bani la bugetul de stat, taxele pe muncă ar trebui să scadă. Iar aici s-ar putea să observăm o situaţie interesantă: cu cât acestea sunt mai mici, cu atât gradul de colectare va creşte. Pe acelaşi principiu, scăderea TVA-ului ar putea să revigoreze economia. Deşi, în afară de alimente, aceasta este în prezent de 20% (la anul ar trebui să scadă la 19%), în realitate se colectează undeva pe la 13%. La Sănătate nu avem neapărat o problemă cu subfinanţarea sistemului, aşa cum mulţi lasă să se înţeleagă, ci cu modul în care sunt cheltuiţi banii destinaţi sectorului. Dacă investiţiile inutile ar fi stopate, achiziţiile de bunuri şi servicii s-ar face fără hoţii, iar profiturile producătorilor şi distribuitorilor de medicamente ar fi păstrate în nişte limite rezonabile, în acest moment ar rămâne suficiente fonduri pentru a plăti personalul medical cu salarii „ca afară“. Ceea ce noii conducători ar trebui să facă este să asigure un control strict al banilor şi al serviciilor medicale oferite atât de spitalele publice cât şi de operatorii privaţi. 

Un prim pas ar fi renunţarea la cardul de sănătate, care deja şi-a dovedit inutilitatea, şi înlocuirea cu un sistem care să urmărească cu adevărat cheltuielile făcute pentru fiecare român. Apoi, salariile doctorilor ar trebui să crească atât de mult încât „micile atenţii“ să nu mai fie tentante şi să dispară natural. Odată cu salariile personalului medical trebuie să crească şi salariile profesorilor. Totuşi, niciun astfel de proiect nu poate fi susţinut fără o reformă profundă a sistemului de educaţie, care să aibă în vedere şi o evaluare continuă a capacităţii profesorilor de a face faţă la metodele moderne de educaţie. Ca lucrurile în sistemul bugetar să fie echitabile, este urgent nevoie de o lege a salarizării unice. Totuşi, deja avem o mare problemă: salariul în sectorul de stat este mult mai mare decât în cel privat. Iar aici trebuie precizat că media sectorului privat este ridicată de acele companii care au tot statul ca acţionar. Ei bine, legea salarizării unice ar trebui să rezolve inechităţile, normal, crescând salariile, dar într-un ritm care să nu depăşească creşterea veniturilor angajaţilor de la privat. Pentru că tot vorbim de dreptate, în România, orice Guvern trebuie să aibă ca prioritate justiția. 

Chiar dacă progresul făcut în domeniu este lăudat de instituțiile internaționale, trebuie spus că, în realitate, lucrurile sunt mult mai complicate. Cea mai bună dovadă o reprezintă numeroasele condamnări pe care statul român le primește la CEDO. Prin urmare, guvernanţii trebuie să păstreze lucrurile bune care s-au făcut până în prezent, dar să ia măsuri energice pentru a stopa abuzurile și pentru a se asigura că drepturile cetățenilor sunt respectate. 

CITIȚI ȘI:

Ce trebuie să facă noul guvern pentru a scoate România din primitivism

Resetarea justiției

Comunicații: Internet în toată țara

De ce are nevoie agricultura

Țară, țară, vrem angajați!

TURISM: Țara care are "de toate"

Sectorul energetic are nevoie de o reformă din temelii

Mediu: viitorul nu arată bine

Sistemul de sănătate este "bolnav"

2017, anul deschiderii a cel pu'in 160 km de autostradă

Sistemul de educație suferă "mut"

Te-ar putea interesa și: