Acesta a participat la deschiderea conferinţei OCDE în contextul demersului României de a deveni membru OCDE. 

Conform unui comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, evenimentul OCDE dezbate problematica stringentă comună a statelor din zonă privind modalităţi de creştere a volumului de investiţii străine şi promovare a exporturilor în directă legătură cu  competitivitatea economiilor naţionale. 

Astfel, reprezentanţii OCDE şi ai Comisiei Europene au promovat necesitatea dezvoltării unui model economic nou în zonă, bazat pe integrarea în economia UE, intensificarea relaţiilor economice ale ţărilor din regiune şi valorificarea legăturilor istorice şi economice tradiţionale ale acestora. 

'A avea o platformă comună de atragere de investiţii pentru Europa de Sud-Est este esenţial pentru creşterea competitivităţii regiunii, investiţiile străine directe fiind un motor al extinderii capacităţilor de producţie în zonă, al creşterii componenţei tehnologice în economie şi al accesării cu succes a pieţelor internaţionale. Deşi s-au făcut progrese semnificative în  regiune în acest domeniu, trebuie să accelerăm efortul  comun de a stimula atragerea investiţiilor de calitate, astfel încât impactul sinergic să se reflecte în reducerea disparităţii de dezvoltare faţă de ţările Europei de Vest', a precizat ministrul român. 

Potrivit sursei citate, România continuă identificarea şi implementarea 'celor mai adecvate abordări de politici economice şi sociale pentru atragerea de investiţii sustenabile şi asigurarea unei dezvoltări durabile în linia programului de guvernare şi a liniilor directoare europene de dezvoltare'. 

'Intensificarea reformelor la nivel naţional cu accent pe configurarea legislaţiei în domeniul parteneriatului public-privat şi pe o nouă filosofie privind abordarea şi susţinerea proiectelor de investiţii străine directe constituie elemente prioritare pentru Guvernul României în direcţia realizării obiectivului fundamental de creştere a volumului de investiţii străine directe în ţara noastră', a afirmat Petrescu. 

Conferinţa reuneşte reprezentanţi la nivel înalt ai economiilor din 10 state din Europa de Sud-Est, decidenţi din 35 de ţări membre ale OCDE, profesori universitari, antreprenori de succes, membri ai organizaţiilor partenere internaţionale şi experţi în domeniu.

AGERPRES