Ce se întâmplă cu pensiile şi cu banii de la UE! Viorica Dăncilă, avertisment pentru români

Ce se întâmplă cu pensiile şi cu banii de la UE! Viorica Dăncilă, avertisment pentru români
Publicat de Claudiu Popa la 20 octombrie 2019, 08:30

Viorica Dăncilă a fost pe val vineri seara la Braşov, acolo unde a avut un atac dur atât la adresa preşedintelui Iohannis, cât şi la nivelul întregii Uniuni Europene, despre care spune că tratează românia ca un stat de mâna a doua.

Viorica Dăncilă, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale a spus vineri seara, într-un discurs susţinut la Braşov, că pensiile din România trebuie să fie egale cu cele din alte state, iar România să aibă aceleaşi subvenţii în agricultură ca şi alte ţări din UE.

„Suntem un stat în care trebuie să avem pensiile egale cu acelor din alte state, subvenţii egale în agricultură, fonduri europene pentru dezvoltarea comunităţilor noastre cum au şi celelalte state membre. Vedeam astăzi un preşedinte care merge în Consiliul European şi spune, nu sunt de acord cu politica agricolă comună pentru că România are un potenţial agricol mare şi vrem subvenţii de 400 de euro pe hectar, cum are Olanda sau Malta, iar noi avem doar 200. Să meargă la Bruxelles să spună vrem coeziune adevărată, vrem convergenţă cu celelalte state membre, vrem să ne trataţi în mod egal, să nu existe state de mâna întâi şi stat de mâna a doua. Vrem ca România să fie tratată ca un stat care îşi merită respectul. Vrem pentru noi Schengenul, că îndeplinim condiţiile din 2011, dar nu avem pentru că nu are cine să lupte pentru noi în Consiliul European”, a declarat Dăncilă.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.