Pentru Liviu Dragnea este primul Paști sărbătorit departe de familie, dar și fără posibilitatea de a avea pe masă ce își dorește. Din cauza interdicție, din această perioadă, ca deținuții să primească pachet de acasă, Dragnea va fi nevoit să sărbătorească ziua de Paști cu ce îi vor oferi bucătarii de la Rahova. Care vor trebui să se încadreze într-un buget mai mic de 2 euro pe zi.

Valoarea financiară maximă pentru norma de hrană a deţinuţilor pentru prima şi a doua zi a Sărbătorilor Pascale, în acest an, este de 8,26 lei/zi de persoană, prevede un ordin al ministrului Justiţiei publicat în Monitorul Oficial.

De asemenea, normele de acordare a drepturilor de hrană pentru persoanele private de libertate din sistemul administraţiei penitenciare se modifică. Astfel, cu ocazia zilelor festive, persoanele private de libertate sunt alocate la norma de hrană nr. 12 C1 (supliment pentru mese festive).

Se consideră zile festive: 1 Ianuarie, 8 Martie (pentru persoanele private de libertate de sex feminin), prima şi a doua zi a Sărbătorilor Pascale, Sfinţii Petru şi Pavel, 1 Decembrie, 25 Decembrie şi 31 Decembrie.

La stabilirea valorii financiare propuse a fost avut în vedere nivelul prețurile existente pe piață la momentul actual, luându-se în calcul suplimentarea cu 200 grame de cozonac (estimat la 4 lei, cu TVA inclus), o sticlă de 500 ml de băutură răcoritoare (estimat la 3 lei, cu TVA inclus) și 80 grame de carne de porc semigrasă (estimat la 2 lei, cu TVA inclus).

Va avea drob pe masă

Pe lângă acest supliment, pentru Sărbătorilor Pascale din acest Liviu Dragnea va avea următorul meniu, în funcţie de regim, religie, preferinţe culinare:

a.) În prima zi de Paşte:

Mic dejun: – ou roşu, pâine, ceapă verde, ridichie, ceai, drob/mezeluri;

Prânz: – ciorbă de miel/porc/vită/pui;

– piure de cartofi cu friptură porc/vită/miel/pui cu sos;

Cină: – pilaf de orez cu legume.

 

b.) În a doua zi de Paşte:

Mic dejun: – ou roşu, pâine, ceapă verde, ridichie, ceai, mezeluri, marmeladă;

Prânz:   – ciorbă ţărănească (carne porc/vită/pui);

– iahnie de fasole cu cârnaţi;

Cină: – paste cu brânză.