Economia românească nu poate oferi un salariu mediu, brusc, de patru-cinci ori mai mare decât este în prezent. Pur şi simplu, este imposibil.

Există în România câteva categorii sociale care au venituri comparabile cu cele ale occidentalilor: întreprinzători, avocaţi, notari, salariaţi din bănci şi comunicaţii, ţărani care şi-au vândut pământurile pe milioane de euro, dar şi destui bugetari şi, de asemenea, tot felul de şmecheraşi, funcţionari corupţi sau combinatori. Ei au venituri lunare de cel puţin 2.000 de euro. Toţi aceştia nu pot avea ca punct comun decât mărimea veniturilor. Numărul lor însă nu este deloc neglijabil.

Ei sunt cei care plătesc preţuri enorme pentru un apartament sau care cumpără cele mai scumpe maşini. Aceştia sunt cei care nici măcar nu-şi propun să plece pentru a munci sau a aface afaceri în străinătate. Au aici cam (aproape) tot ce le-ar putea oferi Vestul. Lângă ei, în număr mult mai mare, sunt cei care au venituri insuficiente. Veniturile mici au justificări multiple: şcoală prea puţină, atitudine negativă, lipsă de iniţiativă, greutăţi de integrare, pregătire pentru domenii cu salarii mici sau, pur şi simplu, ghinion şi lipsă de şansă. Ei sunt cei care încearcă să fructifice şansa de a putea munci în alte ţări, căutând salarii de 1.000-1.500 de euro. Numărul lor pare să fie undeva între două şi trei milioane.

În acest timp, în ţară s-a creat un mare deficit de forţă de muncă. Unii oficiali vorbesc de un deficit de peste jumătate de milion de salariaţi. Lideri sindicali, dar şi reprezentanţi ai guvernului au găsit rapid şi o rezolvare: anagajatorii români să plătească acele salarii de 1.000-1.500 de euro şi gata, cei care sunt plecaţi se vor întoarce, alţii nu vor mai pleca. Problema este una singură: economia românească nu poate oferi un salariu mediu, brusc, de patru-cinci ori mai mare decât este în prezent. Pur şi simplu, este imposibil. Ar trebui ca şi productivitatea muncii şi preţurile să crească într-un mod corelat cu această creştere de salarii medii. Deci, deficitul actual de forţă de muncă nu va putea fi acoperit aducând români din Italia sau Spania. Pentru că nu vor veni! Firmele româneşti au nevoie de salariaţi care acceptă lefuri de 300-400 de euro. Pentru un român e puţin, pentru un chinez sau un indian e un salariu de vis. Piaţa noastră a forţei de muncă este tot mai puţin concurenţială: cu un şomaj aproape inexistent, angajatorul are tot mai puţine şanse de a alege. Singura şansă este deschiderea acestei pieţe. Unii întreprinzători au simţit deja care e rezolvarea şi aduc sute de chinezi. Concurenţa asiaticilor nu va fi bine primită de sindicate; aşa cum s-a întâmplat şi în ţările unde românii s-au dus să muncească.

Acolo unde apare un decalaj prea mare între dorinţele salariaţilor şi oferta angajatorilor se produc migraţii masive înspre şi dinspre ţara respectivă. La noi a fost doar primul episod, plecarea românilor, urmează episodul doi, sosirea străinilor!

Te-ar putea interesa și: