Italianul Vittorio Colao, 51 de ani, care conduce grupul Vodafone din iulie 2008, a a fost prezent la evenimentul Vodafone România, unde a fost anunţată reţeaua 4G. Acesta a avut numai cuvinte de laudă la adresa României.  Odată cu lansarea serviciilor 4G vom putea folosi România pentru a efectua mai multe operaţiuni internaţionale în numele grupului. Piaţa de aici va deveni mai profitabilă şi cu profituri mai mari vom avea investiţii mai mari.

Întrebat dacă 4G reprezintă motorul de creştere al afacerilor Vodafone, acesta a declarat că “4G este unul dintre motoarele noastre de creştere, dar există şi altele. România pentru noi nu este doar o piaţă ci şi o locaţie, de ne putem desfăşura activităţile în întreaga Europa.  În România există un mediu bun pentru a investi, iar aici găseşti mulţi oameni de valoare”.

Legat de preţurile din ţara noastră, care sunt cele mai mici din Europa, Colao a declarat: “cred că Romania are preţuri competitive. Am avut o întâlnire astăzi unde am discutat despre preţurile de aici. Aici clienţi beneficiază de mii de minute, SMS-uri şi pachete de date imense, iar acesta este un lucru bun. De asemenea putem oferi românilor  smartphone-uri la preţuri accesibile. De aceea spun că acesta este cel mai bun moment să investim şi să avem servicii 4G ca în alte pieţe din întreaga lume”.

Astazi, Vodafone a anunţat prima reţea 4G din România, într-un eveniment, ce a inclus o demonstraţie live a tehnologiei 4G. Reţeaua 4G Vodafone acoperă acum 10 oraşe din România: Arad, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Galaţi şi Timişoara.  Inaki Berroeta a declarat că implementarea reţelei a durat câteva luni, iar investiţiile pe care Vodafone le va face anul viitor, inclusiv în reţeaua 4G se ridică la 100 de milioane de euro. Acesta a menţionat că reţeaua 4G se va extinde treptat. În ceea ce priveşte preţurile, acesta a declarat că este prea devreme pentru a discuta despre preţuri.

Vodafone România va lansa serviciile comerciale 4G, la viteze de până la 100 Mbps, la începutul anului 2013.
Vodafone a avut în anul fiscal încheiat în luna martie venituri de peste 46 de miliarde lire sterline. Vodafone Group este unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, după venituri, cu 406,4 milioane de clienţi în întreaga lume, la 30 iunie 2012. Vodafone are divizii în 30 de ţări de pe cinci continente şi aproximativ 50 de reţele partenere în întreaga lume.