Surprinzător? Poate nu, luând în calcul faptul că în topul preferințelor românilor, Germania se află pe locul al treilea, după Ungaria și Bulgaria.
Destinația de vacanță Germania a înregistrat în 2012 42,7 mil de călătorii din Europa. Piețele sursă din Europa de S-E au cunoscut o evoluție pozitivă, iar viitorul sună bine. Se estimează o majorare semnificativă a volumului de călătorii până în anul 2020 de până la 2 milioane de sosiri, bazată pe o creștere anuală de 3 procente.

Ce preferă românii

În primele opt luni ale acestui an, s-au înregistrat 361.937 de călătorii din România către Germania, în creștere cu 23,50% față de perioada similară a anului 2011. Segmentul de leisure reprezintă două treimi din totalul opțiunilor de călătorie ale românilor.
Când vine vorba de preferințele conaționalilor, Bavaria este cap de listă. Românii ajung cel mai des în Germania datorită vacanțelor, dar și vizitelor efectuate prietenilor și familiei.
Germania își păstrează și în 2012 renumele unei destinații turistice îndrăgite: în primele 8 luni ale anului în curs s-a înregistrat o creștere de 8,4 % a numărului de înnoptări ale turiștilor de peste graniță. Organizația Germană pentru Turism (DZT) a înregistrat un număr de  47 de milioane de înnoptări pe segmentul incoming.