Curtea Constituţională a respins sesizările PNL şi PSD privind Legea pensiilor, apreciind astfel că actul normativ este în acord cu prevederile Legii fundamentale.
Camera Deputaţilor a adoptat pe 7 decembrie, în calitate de cameră decizională, cererea de reexaminare transmisă de şeful statului cu privire legea pensiilor, în care se prevede ca vârsta de pensionare la femei să fie de 63 de ani, iar la bărbaţi de 65 de ani.
Aceasta după ce Guvernul a aprobat proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii, care, după ce a fost adoptată de Parlament şi a fost declarată constituţională de către Curtea Constituţională, a fost retrimisă la Parlament de către preşedintele Traian Băsescu, în data de 7 octombrie, acesta considerând că vârsta standard de pensionare pentru femei ar trebui să fie de 63 de ani şi nu de 65 de ani cum stabilea iniţial actul normativ.