CCR a luat o decizie privind numirea preşedintelui şi vicepreşedinţilor ANCOM. Dispozițiile sunt imposibil de aplicat
CCR a luat o decizie legată de dispoziţiile privind numirea preşedintelui şi vicepreşedinţilor ANCOM în 30 de zile de la modificarea legii. Mai exact, se pare că acestea sunt imposibil de aplicat.
CCR vine cu noi informații. Mai exact, potrivit Curții, dispoziţiile Legii pentru modificarea OUG privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) care prevăd numirea preşedintelui şi a celor doi vicepreşedinţi în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a noului act normativ sunt „imprecise”, „lipsite de sens juridic” şi creează „confuzie”, conducând la imposibilitatea aplicării.
Toate aceste aspecte au fost explicate de CCR în motivarea deciziei prin care a admis o sesizare transmisă de preşedintele Klaus Iohannis.
De menționat este faptul că, pe data de 16 decembrie 2020, Curtea Constituţională a admis sesizarea şefului statului asupra Legii pentru modificarea şi completarea OUG 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii în ceea ce priveşte procedura numirii preşedintelui şi a celor doi vicepreşedinţi.
„Curtea constată că, în ceea ce priveşte preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi ai ANCOM, dispoziţiile criticate care prevăd numirea acestora în termen de 30 de zile de la data intrării legii noi în vigoare sunt imprecise, lipsite de sens juridic şi creează confuzie, conducând la imposibilitatea lor de aplicare. Astfel, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii criticate, nu se pot numi preşedintele şi cei 2 vicepreşedinţi ai ANCOM, din moment ce aceste funcţii nu sunt vacante (mandatul persoanelor în funcţie expirând în anul 2023), nu a intervenit vreo cauză de încetare a acestora şi nici nu se poate considera că temeiul juridic al încetării mandatului îl constituie legea nouă, din moment ce aceasta nu modifică sub niciun aspect regimul juridic al acestor mandate. În aceste condiţii, dispoziţiile art.
II determină apariţia unei situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, fiind imposibil de aplicat în ceea ce priveşte preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi ai ANCOM, ale căror mandate expiră în anul 2023″, a arătat CCR.
Decizia luată de CCR
Judecătorii constituţionali, au menționat în concluzie că dispoziţiile articolului II, nefiind „suficient de clare şi precise” pentru a putea fi aplicate în ceea ce priveşte preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi ai ANCOM, contravin dispoziţiilor articolului 1 alineatul 5 din Constituţie.
De asemenea, potrivit CCR, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa prin Decizia 139 din 13 martie 2019 sau prin Decizia 155 din 6 mai 2020, principiul legalităţii, prevăzut de dispoziţiile articolului 1 alineatul 5 din Constituţie, interpretat în coroborare cu celelalte principii subsumate statului de drept, reglementat de articolul 1 alineatul 3 din legea fundamentală, impune ca atât exigenţele de ordin procedural, cât şi cele de ordin substanţial să fie respectate în cadrul legiferării.
„Regulile referitoare la fondul reglementărilor, procedurile de urmat, (…) nu sunt însă scopuri în sine, ci mijloace, instrumente pentru asigurarea dezideratului calităţii legii, o lege care să slujească cetăţenilor, iar nu să creeze insecuritate juridică”, a statuat Curtea Constituţională.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





