CCR a luat decizia, astăzi, 25 Aprilie. Anunț după sentința dată de Curtea de Apel Ploieşti
SURSA FOTO: www.ccr.ro
Curtea Constituţională a României (CCR), în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei, a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţate în data de 24 aprilie 2025 de Curtea de Apel Ploieşti.
CCR a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti
Curtea Constituţională a României (CCR), în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei, a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţate în data de 24 aprilie 2025 de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr.301/42/2025, prin care a fost anulată şi suspendată executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr.32/2024.
CCR arată că, în mod regretabil, cu încălcarea prevederilor Constituţiei României şi ale Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care consacră caracterul general obligatoriu al actelor jurisdicţionale ale Curţii Constituţionale de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, o instanţă judecătorească a dispus, fără temei constituţional şi legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii adoptate de instanţa constituţională. Aceste aspecte au determinat Curtea să acţioneze procesual pentru a apăra ordinea constituţională şi efectele Hotărârii nr.32/2024.
Hotărârea Curţii Constituţionale nr.32/2024 este un act jurisdicţional, adoptat în exercitarea competenţei proprii şi exclusive prevăzute la art.146 lit.f) din Constituţie. Actele jurisdicţionale ale Curţii Constituţionale nu sunt acte administrative şi, prin urmare, nu pot fi atacate în contencios administrativ, anulate sau suspendate.
Ca atare, toate efectele constituţionale şi legale ale Hotărârii nr.32/2024 se produc pentru viitor, sunt general obligatorii pentru toate autorităţile întrucât fac parte din ordinea constituţională, în temeiul competenţei exclusive a Curţii Constituţionale de a veghea la respectarea procedurii de alegere a Preşedintelui României.
CCR este independentă faţă de orice altă autoritate publică
România este un stat de drept în care Curtea Constituţională este independentă faţă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei şi propriei legi, iar competenţa sa nu poate fi contestată de nicio autoritate publică.
Toţi cetăţenii au acces la justiţie, însă, exercitarea acestui drept şi înfăptuirea justiţiei se realizează numai în condiţiile legii, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, cu respectarea competenţei exprese a instanţelor judecătoreşti, care nu poate fi extinsă în domenii care sunt excluse controlului judecătoresc.
Potrivit sursei citate anterior, prin promovarea căii de atac a recursului, a urmărit restabilirea cât mai urgentă, a ordinii constituţionale, respectul deplin şi neechivoc pentru deciziile şi hotărârile sale şi eliminarea din ordinea juridică a oricăror interpretări juridice eronate şi a aplicării cu rea-credinţă a legii.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





