Dacă în ianuarie remiterile „stranierilor” au fost cele mai mici din 2005 încoace, de numai 226 milioane euro, în februarie sumele au depăşit uşor acest minim, fiind de 237 milioane euro.
Astfel, sumele cumulate pe primele două luni din 2011 sunt cu o treime mai mici decât în perioada similară de anul trecut, când s-au cifrat la 702 milioane euro.
De asemenea, nivelul banilor trimişi în ţară de „stranieri” este de peste două ori mai scăzut decât cel de dinainte de criză – în primele două luni din 2008 sumele se ridicau la 979 milioane euro.
Scăderea remiterilor „stranierilor” s-a accentuat în condiţiile în care principalele destinaţii ale acestora, Spania şi Italia, se confruntă cu serioase probleme. Spania are cea mai ridicată rata a şomajului din UE, de peste 20% de mai bine de un an, şi, la fel ca şi Italia, se confruntă cu o criză a datoriei publice.
Totodată, la începutul acestui an s-a înregistrat şi o premieră, în sensul că remiterile „stranierilor” au fost mai mici şi decât sumele absorbite de România din fondurile europene – 609 milioane euro în ianuarie şi februarie.
În 2010, România a beneficiat pe partea contului curent de intrări de valută de 3,81 miliarde euro la românii care lucrează afară, comparativ cu 4,36 miliarde euro în 2009 sau cu vârful absolut atins în 2008, de 6,61 miliarde euro.
Câţi bani mai trimit acasă românii care lucrează afară?

18 aprilie 2011, 08:45
Ultima modificare în 18 aprilie 2011, 11:45
După ce ani la rând România a beneficiat de intrări importante de valută de lucrătorii români din străinătate, începutul acestui an e cel mai rău din 2005 încoace. Sumele trimise în ţară de „stranieri” în primele două luni cumulează 463 milioane euro, minimul ultimilor şapte ani pentru această periodă, potrivit datelor BNR.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook