Veniturile totale medii lunare s-au ridicat la 2.337 lei pe gospodărie şi 806 lei pe persoană, în termeni nominali, în trimestrul doi din 2010, în timp ce cheltuielile totale ale populaţiei, au fost, în medie, de 2.045 lei lunar pe gospodărie (705 lei pe persoană) şi au reprezentat 87,5 la sută din nivelul veniturilor totale, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Potrivit rezultatelor anchetei bugetelor de familie, veniturile băneşti au fost, în medie, de 2.005 lei lunar pe gospodărie (691 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 332 lei lunar pe gospodărie (115 lei pe persoană).

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri şi anume 50,7 la sută, potrivit INS.

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, în trimestrul doi din 2010, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale în proporţie de 25,6 la sută, veniturile din agricultură cu 3,3 la sută, veniturile din activităţi neagricole independente cu 2,9 la sută şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei cu 1,8 la sută.

Diferenţe de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor s-au înregistrat în funcţie de mediul de rezidenţă.

În al doilea trimestru din 2010, veniturile totale medii pe o gospodărie din mediul urban au fost cu 36 la sută mai mari decât ale gospodăriilor din mediul rural şi cu 12,7 la sută mai mari faţă de ansamblul gospodăriilor.

În mediul urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporţie de 62,4 la sută din salarii, de 23,9 la sută din prestaţii sociale, veniturile în natură reprezentând 7,6 la sută din total.

În mediul rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producţia agricolă, care a asigurat 33,2 la sută din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora (24,7 la sută din totalul veniturilor) a fost formată de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile băneşti din agricultură asigurând numai 8,5 la sută din veniturile gospodăriilor din mediul rural. O contribuţie importantă la formarea veniturilor gospodăriilor rurale a revenit şi veniturilor din prestaţii sociale (28,7 la sută) şi celor salariale (29,2 la sută). Fiecare dintre aceste surse de venituri au ponderi sensibil apropiate de veniturile provenite din producţia agricolă, fiind cu doar 4-5 puncte procentuale mai mari decât veniturile din agricultură.

Cheltuielile totale ale populaţiei, au fost, în cel de-al doilea trimestru din 2010, în medie, de 2.045 lei lunar pe gospodărie (705 lei pe persoană) şi au reprezentat 87,5 la sută din nivelul veniturilor totale.

Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare). Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei.

Cheltuieli mari pe utilităţi

Unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum sunt determinate de mediul de rezidenţă. Astfel, în timp ce nivelul cheltuielilor totale de consum, medii lunare pe o gospodărie, este mai mare în urban faţă de rural cu 445 lei, cel pentru consumul alimentar este mai mare cu numai 39 lei. Aceasta derivă din faptul că, în rural, 41,6 la sută din cheltuielile pentru consumul alimentar reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii.

În mediul urban, consumul de produse alimentare din resurse proprii a acoperit 19,2 la sută din cheltuielile pentru consumul alimentar.

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul doi din 2010, în medie, 41,4 la sută din consumul gospodăriilor.

O componentă a consumului, cu pondere relativ mare în cheltuieli, este legată de locuinţă (apă, energie electrică şi termică, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea şi întreţinerea locuinţei). În trimestrul al doilea din 2010, acesteia i s-a alocat din cheltuielile de consum 19,3 la sută. Cea mai mare parte a cheltuielilor cu locuinţa (15,4 la sută) a fost absorbită de consumul de utilităţi necesare funcţionării şi încălzirii locuinţei (apă, energie electrică şi termică, gaze naturale şi alţi combustibili).

Cheltuielile efectuate de gospodării pentru sănătate (4,9 la sută din cheltuielile de consum) şi mai ales cele pentru educaţie (0,8 la sută) au înregistrat un nivel scăzut, în special din cauza faptului că satisfacerea acestor nevoi ale membrilor gospodăriilor se realizează în cea mai mare parte prin servicii publice de care aceştia beneficiază în cadrul sistemului asigurărilor sociale sau gratuit.

SURSA: Agerpres