Cătălin Drulă a făcut o ultimă numire! Pe cine a pus președinte al APDF? Este fiica unui celebru politician

Cătălin Drulă a făcut o ultimă numire! Pe cine a pus președinte al APDF? Este fiica unui celebru politician

Sursă: INQUAM Photos, Octav Ganea

Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 12 octombrie 2021, 21:44
Din cuprinsul articolului

Înainte să plece din Ministerul Transporturilor, Cătălin Drulă a luat o ultimă decizie. A pus-o președinte al Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Administrarea Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu (APDF), pe fiica unui fost membru al PRM și apropiat al PNL. Cine este aceasta?

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, înainte să plece din funcție, a pus-o președinte al Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Administrarea Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu (APDF), pe fiica unui fost membru al PRM și apropiat al PNL.

Potrivit CV-ului, Haschka Luiza Mihaela, în vârstă de 45 de ani, a lucrat înainte ca economist pentru mai multe companii de asigurări. Este fiica lui Mihai Ungureanu, fost parlamentar PRM, decedat în 2009, și activează în cadrul CN APDF din 2017, în calitate de administrator provizoriu, deși nu avea nici o experiență în domeniul activității portuare. După ce Drulă a venit la Ministerul Transporturilor, a ajutat-o să ajungă vicepreședintele CA, iar, ulterior, în luna august a propulsat-o în funcția de director general, în locul lui Marian Dumitru Bălășcău, potrivit Replica de Constanța.

Cine este Luiza Mihaela Haschka?

Haschka Luiza Mihaela deține trei firme: Holbina Trei Bibani SRL, cu cifra de afaceri de peste 95 623 lei și sediul în București, cu hoteluri în Deltă, aceasta fiind controlată de Iris Concept Marketing, înființată anul trecut și unde Haschka apare asociată alături de Silvia Savu, din Tulcea. Sediul societății este tot în Tulcea. Recent, cele două, împreună cu Iris Concept Marketing, au cumpărat acțiuni de la GCIT – Gestiune și Consultanță IT – SA.

Luiza Mihaela Haschka

Tatăl ei, Mihai Ungheanu, a fost una dintre eminențele cenușii ale guvernărilor PSD, în perioada lui Ion Iliescu. A fost jurnalist, critic literar, scriitor dar și om politic, fiind senator român, ales în Senatul României în legislaturile 2000-2004 și 2004-2008 după ce a candidat pe listele PRM în județul Argeș. Mihai Ungheanu a fost, de asemenea, secretar de stat, fără apartenență politică, la Ministerul Culturii, în Guvernul Văcăroiu, fiind subordonatul direct al lui Viorel Hrebenciuc. Între 2003 și 2006 a fost secretar general al Camerei Deputaților, când instituția a fost condusă de Valer Dorneanu, Adrian Năstase și Bogdan Olteanu, mai spune RC.

În anii ’70 – ’80, Mihai Ungheanu a fost apropiat de grupul protocroniștilor, fiind unul dintre promotorii revistei „Luceafărul”. A fost un apropiat al lui Eugen Barbu și un colaborator al revistei Săptămîna. După 1990 a colaborat cu Corneliu Vadim Tudor, înscriindu-se în PRM.

Informații articol
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.