Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, a declarat că sunt și angajați din secțiile chimice din termocentrale sau din fostele Termoservuri, cărora Casa de Pensii le respinge dosarele pe Legea nr. 197. Casa de Pensii Gorj vrea lămuriri legate de diferite meserii și a trimis o adresă CEO.

Oamenii sunt disperați

„Am fost la Casa de Pensii, Casa de Pensii spune că a trimis o adresă conducerii companiei prin care să ceară lămuriri legate de aceste meserii. Am fost și la companie și compania spune că de fapt activitatea Complexul Energetic Oltenia este de extracția și a cărbunelui.

Eu știu aceste dileme între două instituții. Încercăm să îi ajutăm pe acești oameni, că nu îi ajută nimeni. Vă rog să mă credeți că nu îi ajută nimeni. Salariații acestei companii sunt puși pe un program de închidere și nu au nimic.

Noi nu avem decât legea 197 și nici pe asta nu vor să o aplice și încerc să-i trezesc pe toți. Încerc să trezesc toate cele 21 de sindicate, toate cele patru federații, bă, fraților, sunt pe program de închidere și n-avem nimic și oamenii sunt disperați că rămân pe drumuri la 56-57 de ani, așa cum au rămas Cei de la Mintia și nu avem nimic în afară de 197”, a declarat Manu Tomescu la Radio Infinit.

Calculul pensiei poate fi contestat

La începutul acestei luni, Manu Tomescu,  le-a explicat minerilor și energeticienilor care se vor pensiona pe Legea nr.197/2021 ce trebuie să facă pentru a obține beneficiile pentru condițiile speciale de muncă.

„Putem contesta modul de calcul, există o procedură de a contesta calculul pensiei. Judecătorul vă va pune să luaţi legătura cu un expert contabil specializat, care să calculeze cuantumul aşa cum spune Legea nr.197/2021 (…)

Noi, pe Legea nr.197, nimic n-am câştigat dintr-o dată şi nimic n-am câştigat uşor. Am fost şi am discutat cu conducerea Casei de Pensii şi ieri. Pe Legea nr.197 trebuie depuse două adeverinţe, una că aţi lucrat în producţie dar şi cea de-a doua adeverinţă, care să asimileze peroada de dinainte 2001, pentru că, deocamdată, Casa de Pensii calculează doar perioada de dinainte de 2001 pe condiţii speciale de muncă. (…)Am înţeles că sunt contabili specializaţi pe această speţă, în aşa fel încât să vă facă o expertiză, iar cu ea să mergeţi în instanţa de judecată”, a spus acesta sâmbătă seară, pe data de 2 iulie, într-un live pe o rețea de socializare.