Casa de Pensii a făcut anunțul momentului! Este informația dimineții pentru toți pensionarii din România

Casa de Pensii a făcut anunțul momentului! Este informația dimineții pentru toți pensionarii din România

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin - CNPP

Publicat de Iulian Luca la 12 iunie 2023, 06:00

Casa Națională de Pensii Publice a transmis ultimele date privind beneficiarii de indemnizație socială pentru pensionari. Potrivit datelor din luna mai, în cazul pensionarilor din sistemul public, cei mai mulți beneficiari erau în București, Suceava, Dolj și Iași.

Conform informațiilor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), în luna mai 2023, numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost de 1.142.157 de persoane. Dintre aceştia, 1.031.708 erau pensionari din sistemul public, iar 110.449 erau pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

Cei mai mulți beneficiari, în București, Suceava, Dolj și Iași

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 427 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 493 lei), Maramureş (491 lei) şi Cluj (475).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.351 şi în judeţele Suceava (41.952 pensionari), Dolj (37.624) şi Iaşi (37.028).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 302 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (435 lei) şi Gorj (391 lei) şi în sectorul 5 din Bucureşti (391 lei).

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (7.613 persoane), urmat de Botoşani (7.238) şi Dolj (7.134).

CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Numărul pensiilor de serviciu aflate în plată din evidența CNPP

Pe de altă parte, CNPP a transmis recent numărul pensiilor de serviciu aflate în plată din evidența lor, precum și media fiecărei categorii de pensii. Este vorba de șase categorii pensii care sunt date în baza unor legi: ale foștilor judecători și procurori, ale foștilor diplomați, ale foștilor funcționari publici parlamentari, ale foștilor piloți (personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România), ale celor care au fost la Curtea de Conturi și ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.

Cei mai mulți beneficiari de pensii de serviciu din aceste categorii, potrivit datelor din luna mai, se află în rândul foștilor magistrați, în număr de 5.252, iar media acestora este de 21.555 de lei (cu 31 de lei mare față de luna precedentă).

Următoarea categorie, ca număr, este cea a celor care au fost în personalul auxiliar de specialitate de pe lângă instanțe și parchete: 1.658 de beneficiari, media pensiilor fiind de 5.125 de lei. Urmează categoria foștilor piloți, cu 1.369 de beneficiari și pensie medie de 11.507.

735 de beneficiari sunt din rândul foștilor diplomați, cu o pensie medie de 5.808 lei, în timp ce 714 sunt foști funcționari publici parlamentari, cu o medie a pensiilor de 5.051 lei. Categoria cu cei mai puțini beneficiari sunt cei de la Curtea de Conturi, cu o pensie medie de 8.490 de lei.

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.