Nu vreau sa infierez mesajele publicitare concepute de un novice si prost platit director de marketing. Ori pe cele incropite pe genunchi in departamentele de tehnoredactare din mass-media. Unde nu-s bani, pretentiile sunt absurde. Dar organizatii economice ce se autointituleaza, cu deseori nejustificata mandrie, agentii de publicitate, creeaza si difuzeaza reclame ce nu respecta nici macar elementarele principii ale retoricii. Asemeni oricarei societati comerciale, si agentiile de publicitate prospera daca au clienti. Iar clientii sunt, in primul rand, oameni: scot banii din buzunar doar daca ii faci sa se simta importanti si inteligenti. Nimic condamnabil. Exista insa publicitari bine pregatiti si cu o indelungata experienta care, in goana lor orbeasca dupa bani, isi calca profesionalismul in picioare si isi lasa clientii sa-si impuna punctul de vedere chiar cand acest punct de vedere este aberant. Sa nu cumva sa-l supere pe client si-apoi sa-l piarda. „Frate, trebuie sa mananc si eu o paine si as vrea sa fie cat mai alba”, pare sa fie justificarea (omeneasca) a acestor „profesionisti” din publicitate.
Plini de orgolii, clientii convinsi ca se pricep la orice, inclusiv la reclame, bat cu pumnul in masa publicitarilor, cu sau fara diplomatie: „Eu am banii, eu te platesc, eu te omor…” Desi n-au scris in viata lor nici macar o simpla scrisoare de vanzare capabila sa le vanda produsul, ei bat cu pumnul in masa atunci cand agentia de publicitate le prezinta o strategie de comunicare. Asta in conditiile in care aceiasi clienti asculta orbeste recomandarile unui medic sau ale unui avocat. Le e teama. Teama sa nu-si piarda sanatatea sau libertatea. Dar cum in publicitate pierderile nu sunt evidente, scuze: „nu avem vanzari pentru ca produsul este slab calitativ, distributia scartaie, pretul este mare” – clientii stupizi si plini de ei sunt neinfricati.
Nu sunt de condamnat publicitarii care, cand au de-a face cu un client incapatanat si cu studiile facute la repezeala, accepta sa lucreze pe ascuns pentru acesta. (E pacat sa-l lasi pe prost si ingamfat cu banii in buzunar. Daca nu-i iei tu, vine altul din urma ta si o va face, cu siguranta). Regretabil este ca unii reprezentanti de marca ai industriei noastre, care se umilesc pentru bani fara a protesta, isi lasa pregatirea profesionala calcata in picioare, facandu-si din asta chiar un titlu de glorie, „Noi suntem aceia care lucram pentru clientul X”.
Singurul in masura sa indrepte lucrurile este simplul consumator. El refuza sa cumpere produsele promovate de reclama care i-a agresat inteligenta. Fara nici cea mai mica urma de teama. De ce? Pentru ca, dupa cum prea bine stim din batrani, consumatorul, cel care „misca” produsele din rafturile magazinelor, are intotdeauna dreptate.