Așadar, consumul de cafea poate face mai mult rău decât bine, dacă este consumată înainte de micul dejun. Avertismentul a fost lansat de Centrul pentru Nutriție, Exercițiu și Metabolism de la Universitatea din Bath, din Marea Britanie.

Consumul de cafea poate face mai mult rău decât bine

Mai precis, consumul acestei băuturi înainte de micul dejun crește nivelul zahărului din sânge, potrivit specialiștilor. Acest lucru are efecte negative asupra sănătății.

James Betts, co-director al Centrului pentru Nutriție, Exerciții și Metabolism de la Universitatea din Bath, amintește de faptul că mulți oameni își beau cafeaua dimineața, înainte de a face orice altceva.

Potrivit profesorului, cafeaua este mai tare, cu cât ne simțim mai obosiți. Totuși, acest obicei ne poate afecta sănătatea. Controlul zahărului din sânge este afectat atunci când primul lucru cu care corpul nostru intră în contact este cafeaua, spune specialistul. Efectul asupra sănătății este și mai puternic după o noapte de somn perturbat.

„Știm că aproape jumătate dintre noi ne vom trezi dimineața și, înainte de a face orice altceva, vom bea cafea. – intuitiv, cu cât ne simțim mai obosiți, cu atât cafeaua este mai tare.

Acest studiu este important și are implicații de anvergură asupra sănătății, deoarece până acum aveam cunoștințe limitate despre ceea ce face acest lucru asupra corpului nostru, în special pentru controlul metabolic și al zahărului din sânge.

Controlul zahărului din sânge este afectat atunci când primul lucru cu care corpul nostru intră în contact este cafeaua, mai ales după o noapte de somn perturbat”, a precizat James Bett.

Profesorul a oferit un sfat important pentru consumatori

De asemenea, profesorul a oferit și un sfat important pentru consumatorii de cafea. Acesta spune că oamenii pot încerca să mănânce ceva înainte de a bea cafea.

Obiceiul poate avea beneficii importante pentru sănătate.

„Am putea îmbunătăți acest lucru mâncând mai întâi și apoi bând cafea mai târziu, dacă simțim că încă avem nevoie de ea.

Știind acest lucru poate avea beneficii importante pentru sănătate pentru noi toți”, a conchis specialistul.

Cafeaua este considerată de mulți o necesitate zilnică

Cafeaua, considerată de mulți o necesitate zilnică, își câștigă locul în categoria suplimentelor de energie benefice. Aceasta are efecte pozitive asupra vaselor de sânge și, implicit, asupra activității cerebrale.

Totuși, cuvântul de ordine atunci când vine vorba de consumul de cafea este moderația. Prof. Dr. Ciurea insistă pe ideea că o cafea bună și nu prea tare în prima parte a zilei poate fi un stimulent adecvat. Excesul sau consumul în a doua parte a zilei poate avea însă efecte adverse.

„Există energizante, suplimente, care favorizează activitatea cerebrală. Un astfel de energizant este cafeaua. Dar contează foarte mult doza! O cafea bună, dimineața, dar nu foarte tare … Cofeina deschide vasele și ajută la activitatea cerebrală, ca și ciocolata, intră în același grup”, a explicat renumitul neurochirurg la Antena 3.