Tricolorele au reuşit să învingă formaţia care a produs prima surpriză a competiţiei, 24-23 cu vicecampioana olimpică Franţa, favorita grupei. 

Slovenia a început foarte bine meciul şi a condus cu 5-1 şi 6-2, având în prima repriză chiar şi avantaj de cinci goluri, 11-6 şi 12-7. La 13-10 pentru slovene, România a reuşit o serie de trei goluri la rând şi a restabilit egalitatea, 13-13, rezultatul la pauză fiind şi el tot egal, 14-14. 

România a dominat partea secundă, în care Slovenia nu a mai condus deloc pe tabelă. Echipa antrenată de spaniolul Ambros Martin a avut mult timp avantaj de unu-două goluri. Finalul a fost unul dramatic, după ce s-a restabilit egalitatea, 26-26. România a marcat de două ori la rând (28-26), slovenele au redus din diferenţă (28-27), dar România a mărit ecartul la trei goluri (30-27), tranşând soarta partidei, câştigată cu 31-28.

Sâmbătă, la Trier, în primul său meci din Grupa A a Campionatului Mondial din Germania, naţionala feminină de handbal a României a învins formaţia Paraguayului cu scorul de 29-17 (16-7). Tot sâmbătă, echipa Sloveniei a produs prima surpriză a Campionatului Mondial de handbal feminin prin victoria cu 24-23 în faţa Franţei, vicecampioana olimpică.

Luni va fi zi de pauză în Grupa A, iar marţi sunt programate partidele Slovenia – Angola, Franţa – Paraguay şi România – Spania. Primele patru clasate se califică în optimile de finală.


Te-ar putea interesa și: