Camere ascunse și microfoane descoperite în biroul directorului CNA din Republica Moldova

Camere ascunse și microfoane descoperite în biroul directorului CNA din Republica Moldova

Sursa: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 11 februarie 2022, 19:25

Noul director al CNA din Republica Moldova, care abia și-a preluat mandatul în această săptămâna a descoperit aceste instrumente de monitorizare în urma unui control la preluarea mandatului. Toate dispozitivele au fost predate procurorilor pentru verificări amănunțite.

Microfoane şi camere ascunse au fost descoperite în biroul noului şef al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) din Chişinău, Iulian Rusu, în urma unei verificări la solicitarea acestuia, relatează vineri Deschide.md, Ziarul Naţional din Chişinău şi Ziarul de Gardă, potrivit Agerpres.

Iulian Rusu, care şi-a preluat oficial mandatul la începutul acestei săptămâni, a dispus o verificare a biroului său pentru a fi sigur că nu există dispozitive de interceptare.

Au fost descoperite mai multe dispozitive de monitorizare

În urma acestei verificări au fost descoperite „dispozitive cu presupus scop de monitorizare„, se arată într-un comunicat al CNA. „Materialele găsite cu ocazia acestui control au fost expediate procurorilor pentru a fi examinate şi a se lua decizii în consecinţă”, potrivit textului citat.

Cea mai mare provocare pentru noul şef al CNA este curăţarea instituţiei de elemente lipsite de integritate, care au cu totul alte scopuri decât lupta anticorupţie, declarase la începutul săptămânii ministrul moldovean al justiţiei, Sergiu Litvinenko, la ceremonia prezentării noului şef al CNA.

„Ştiu că în această instituţie se află mulţi profesionişti, care sunt gata să sprijine eforturile noastre de combatere a corupţiei. Dar mai ştiu că sunt şi persoane care se află la CNA pentru alte scopuri. Este rolul directorului CNA să verifice onestitatea angajaţilor, iar persoanele lipsite de integritate să fie excluse”, a afirmat ministrul Litvinenko.

Funcția era vacantă din noiembrie anul trecut

Iulian Rusu a fost numit în funcţia de director al CNA de parlament cu votul majorităţii deputaţilor, pentru un mandat de 5 ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat consecutiv.

Funcţia de director al CNA era vacantă din 18 noiembrie anul trecut, când Ruslan Flocea fusese revocat din funcţie, după ce parlamentul constatase „o activitate ineficientă şi nesatisfăcătoare” a instituţiei în prevenirea şi combaterea corupţiei.

Rusu este al optulea director al Centrului Naţional Anticorupţie din Republica Moldova, notează Ziarul de Gardă. Anterior, Iulian Rusu – absolvent al Universităţii Oxford – a ocupat funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.