Călin Georgescu îl acuză pe șeful statului de ingerință în actul de justiție și de exercitarea unor presiuni publice asupra judecătorilor, în contextul declarațiilor publice prin care acesta și-ar fi exprimat acordul cu rechizitoriul întocmit de Parchetul General într-un dosar în care Georgescu este trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Călin Georgescu îl acuză pe șeful statului de încălcarea separației puterilor în stat
În documentul transmis CSM, fostul candidat spune că Nicușor Dan a încălcat prin afirmațiile sale principiul separației puterilor în stat și a influențat percepția publică asupra unui proces aflat în derulare.
Georgescu precizează că aceste acțiuni afectează credibilitatea instituțiilor statului și ar constitui un incident de integritate, reducând încrederea publică în justiție și afectând în mod direct Consiliul Superior al Magistraturii, garantul independenței sistemului judiciar.
„Este evident faptul că, prin prisma statutului de Președinte al României pe care îl deține emitentul afirmațiilor redate, aspect coroborat cu contextul socio-juridic existent în România în acest moment, domnul Nicușor Dan creează o presiune asupra magistraților judecători, inducându-se ideea unei vinovății anticipate, prin încălcarea prezumției de nevinovăție și a dreptului la un proces echitabil. Or, în mod evident, vinovăția unei persoane poate fi stabilită doar de către o instanță judecătorească, printr-o hotărâre definitivă de condamnare”, arată petiția.

Plângerea subliniază că afirmațiile publice ale lui Nicușor Dan echivalează cu ingerință gravă a politicului în actul de justiție
Plângerea subliniază că afirmațiile publice ale lui Nicușor Dan, cu potențial de distribuire masivă, echivalează cu ingerință gravă a politicului în actul de justiție, punând la îndoială legalitatea și temeinicia soluțiilor instanțelor și contravenind principiilor fundamentale ale unei societăți democratice.
„Așa cum am susținut, acțiunile Președintelui României, domnul NICUȘOR DAN, reprezintă un veritabil incident de integritate ce creează un prejudiciu populației (slăbirea încrederii în instituțiile statului) și, în mod direct, Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independenței justiției”, este scris în textul plângerii.
Conform documentului, prin aceste declarații Nicușor Dan ar fi depășit limitele constituționale ale mandatului său, afectând imaginea și independența justiției, și ar putea crea presiune artificială asupra judecătorilor, ceea ce este nepermis într-o societate democratică.
„De asemenea, un aspect extrem de important este reprezentat de faptul că afirmațiile prezentate anterior, realizate în spațiul public, cu potențial de distribuire masivă, echivalează cu o ingerință extrem de gravă a politicului în actul de justiție, punându-se, astfel, la îndoială, caracterul de legalitate și temeinicie al soluțiilor pronunțate de instanțele de judecată, aspect nepermis, ce contravine principiilor fundamentale de funcționare ale unei societăți democratice”, scriu avocații.
Georgescu solicită CSM să investigheze urgent cazul și să adopte măsuri pentru protejarea independenței sistemului judiciar
În finalul plângerii, Călin Georgescu solicită CSM să investigheze urgent cazul și să adopte măsuri pentru protejarea independenței sistemului judiciar. El cere Consiliului să efectueze o analiză obiectivă și să identifice demersuri corespunzătoare pentru a proteja integritatea actului de justiție și independența judecătorilor.
„În acest sens, vă rog să aveți în vedere faptul că Președintele României, domnul NICUȘOR DAN, prin afirmațiile sale, interferează în actul de justiție, discreditând rolul instanțelor de judecată din România, ceea ce creează o percepție în rândul unui observator obiectiv de amestec al factorului politic în actul jurisdicțional. Mai mult, ca urmare a tuturor aspectelor învederate anterior, există riscul evident ca asupra judecătorilor să se creeze o presiune artificială, nepermisă într-o societate democratică cu o justiție independentă”, arată documentul.
Până în prezent, Administrația Prezidențială nu a emis un punct de vedere oficial cu privire la acuzațiile formulate de fostul candidat, iar CSM urmează să analizeze petiția și să decidă dacă va deschide o investigație privind acuzațiile cu care se confruntă Nicușor Dan.
„Scopul prezentei petiții este de a vă supune atenției aspectele ante-menționate și, de asemenea, de a vă solicita să efectuați o analiză obiectivă în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în sensul identificării unor măsuri și demersuri corespunzătoare, necesare pentru protejarea independenței justiției”, subșiniază fostul candidat.