Călin Georgescu, anunț pentru cei care vor să îl sprijine financiar: Mulțumesc în numele meu și al familiei. Sunt onorat că există doleanțe și dorințe
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Călin Georgescu s-a prezentat luni, 28 septembrie, la Curtea de Apel București, unde a avut loc un nou termen în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată.
La ieșirea de la instanță, fostul candidat la alegerile prezidențiale le-a transmis un mesaj susținătorilor săi și a abordat inclusiv posibilitatea unui sprijin financiar pentru familia sa.
Călin Georgescu le-a mulțumit susținătorilor
După termenul de luni, Georgescu a vorbit despre susținerea pe care spune că a primit-o în ultima perioadă și le-a mulțumit celor care i-au fost alături.
„Aș dori să mulțumesc în numele meu și al familiei mele, familiei mari, poporul român, care a fost și este lângă noi, ne-a sprijinit și ne-a învrednicit pe toți Dumnezeu cu faptul de a trăi puterea rugăciunii în această perioadă. Vă mulțumesc tuturor pentru această poziție de a fi alături sufletește.”, a transmis Călin Georgescu.
În ce condiții ar putea solicita sprijin financiar
Fostul candidat la alegerile prezidențiale a abordat și subiectul eventualelor donații. El a precizat că, în prezent, nu este cazul unui astfel de demers, dar a indicat cine ar putea comunica detalii dacă situația se va schimba.
„Aș dori să spun că am văzut și eu și sunt onorat că există doleanțe și dorințe din partea a milioane de români de a fi sprijiniți noi ca familie, vă mulțumesc, nu este cazul, dacă va fi cazul, doar eu, soția mea și casa de avocatură Sinescu Nazat poate să dea detalii în sensul de a fi sprijiniți financiar.”, a mai spus Călin Georgescu.
Astfel, Georgescu le-a transmis susținătorilor că eventualele informații privind un sprijin financiar ar urma să vină doar din partea sa, a soției sale sau a casei de avocatură menționate.
Mesaj și pentru o parte a presei
Călin Georgescu a făcut referire și la relatările din presă despre evenimentele din ultima săptămână, perioadă în care a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT. El a mulțumit publicațiilor despre care consideră că au prezentat situația în mod obiectiv.
„Aș dori să mulțumesc unei părți din presă care a relatat în mod obiectiv cele întâmplate în ultima săptămână și care confirmă faptul că a pledat pentru libertatea de conștiință. Îi asigur de complimentele mele și îi felicit pentru acest demers.”, a mai punctat Călin Georgescu.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.