Soluţiile cuprinse în aceste recomandări sunt parte a programului 'Investeşte în România', al cărui obiectiv este de a creşte comunitatea investitorilor din România şi de a aduce un flux mai mare de economii către instrumentele financiare disponibile pe pieţele administrate de Bursa de Valori Bucureşti.

Cele 10 recomandări privesc o accesibilitate mai bună pentru investitorii individuali, noi instrumente pentru IMM-uri, soluţii de impozitare pro-dezvoltare, guvernanţă corporativă mai puternică, eliminarea barierelor şi aplicarea doar a standardelor europene, măsuri sistemice pentru siguranţa economiilor şi investiţiilor, stimularea implicării investitorilor, protejarea drepturilor investitorilor individuali, crearea unei comunităţi de investitori şi crearea unei societăţi de investitori informaţi.

Investitorii individuali şi BVB consideră că ofertele de acţiuni la societăţi privatizate prin piaţa de capital, împreună cu măsurile speciale pentru atragerea de participaţii individuale, sunt în conformitate cu interesele tuturor părţilor implicate în piaţa de capital, inclusiv ale antreprenorilor, care pot folosi bursa ca pe o modalitate de a stimula creşterea afacerii lor.

Soluţiile ar fi oferirea de acţiuni (în procesul de listare al companiilor de stat) la un preţ cu discount şi niveluri garantate de alocare către investitorii individuali, precum şi alte instrumente care fac IPO-urile companiilor de stat (Oferte Publice Iniţiale) mai accesibile pentru persoanele fizice.

O altă recomandare se referă la diversificarea gamei de instrumente de investiţii disponibile, în special în IMM-uri, care ar trebui să fie unul dintre obiectivele strategice ale instituţiilor şi autorităţilor de reglementare ale pieţei de capital. Aceasta vizează o piaţă de acţiuni şi una pentru instrumente de împrumut pentru companii, ambele derulate pe bursă, transparent şi sigur.

În opinia participanţilor la Forum, construirea unei participări individuale la capitalul companiilor româneşti şi amplificarea creşterii economiei româneşti ar trebui să fie susţinute de măsuri fiscale, care să promoveze în mod clar investiţiile pe termen mediu şi lung ale investitorilor individuali.

Investitorii individuali se aşteaptă că BVB să contribuie la protejarea drepturilor acţionarilor minoritari pe baza unui nou Cod de Guvernanţă Corporativă şi o aplicare adecvată a acestuia, Cod ce va fi lansat de BVB la începutul acestei toamne. Îmbunătăţirea guvernanţei corporative a companiilor listate este considerata una dintre premisele pentru atragerea unor fluxuri de capital mai mari în aceste companii.

,,Credem că este nevoie de o îmbunătăţire radicală a siguranţei activelor şi a economiilor investitorilor individuali, deţinute ca acţiuni, obligaţiuni şi alte instrumente, astfel încât să fie prevenită orice fraudă, abuz sau folosire necorespunzătoare a acestora de către intermediari financiari. Investitorii individuali au declarat că pentru a avea o strategie coerentă de dezvoltare a pieţei de capital ca instrument pentru economie este necesară eliminarea tuturor incidentelor şi riscurilor care distrug încrederea investitorilor. În acest sens, trebuie să introducem măsuri sistemice şi măsuri generale care să prevină fraudele, prin cerinţe economice impuse intermediarilor financiari, şi nu să ne concentrăm pe incidente individuale şi măsuri adoptate post-factum' , se arată în declaraţia adoptată la Forum.

De asemenea, companiile listate ar trebui să permită în mod eficient investitorilor individuali participarea la adunările generale ale acţionarilor şi exercitarea drepturilor de vot, inclusiv prin utilizarea unor mijloace electronice de participare şi de vot, într-un mod care protejeze integritatea şi siguranţa acestei forme de participare.

Bursa de Valori Bucureşti va propune o soluţie instituţională pentru a proteja drepturile investitorilor individuali prin monitorizarea în mod adecvat a modulului în care sunt respectate aceste drepturi, fiind luate în considerare numirea unui birou şi crearea instituţiei de Ombudsman pentru drepturile investitorilor individuali.

,,Participanţii profesionişti care activează pe piaţa de capital ar trebui să sprijine organizaţiile de investitori individuali, cum ar fi cluburile de investiţii şi organizaţiile de investitori individuali care au ca misiune educarea, formarea, protejarea drepturilor investitorilor, cooperarea cu instituţiile şi autorităţile în vederea dezvoltării pieţei (…) Educaţia şi însuşirea aptitudinilor şi competenţelor necesare în ceea ce priveşte investiţiile în instrumente financiare este o componentă cheie a pieţei, care poate oferi beneficii pentru toate categoriile de actori ai pieţei. Întrucât sunt angajate interese private şi publice, ar trebui format un parteneriat public-privat, condus de Bursa de Valori Bucureşti, asociaţii de investitori individuali, organisme active în sfera economică, Banca Naţională a României şi Guvernul României' , se mai spune în declaraţia cu cele 10 recomandări adoptate de Forum.

Forumul pentru Investitorii de Retail, destinat dezvoltării pieţei de capital locale, a fost organizat de Bursa de Valori Bucureşti la Neptun, în perioada 28 – 29 iunie. (Sursa: Agerpres)