Bursa de Valori București (BVB) a încheiat primul trimestru în forță, cu „taurii“ la putere. Toți indicii au înregistrat creșteri, cele mai mari fiind consemnate de BET-FI, indicele SIF-urilor și al Fondului Proprietatea (FP), cu un plus de 22,9%, urmat de indicele celor mai mari 25 de companii, BET-XT, cu 19%. Indicele compozit al bursei, BET-C, a urcat cu 14,2%, iar cel al blue-chipsurilor, BET, cu 13,1%.
„În comparație cu principalii indici de pe piețele externe, indicii autohtoni au înregistrat creșteri mai mari, după ce anul trecut, în cea de-a doua jumătate, au avut o evoluție stabilă, în timp ce piețele internaționale au urcat“, spune Daniela Ropotă, analist la Intercapital Invest.  Indicele german DAX a crescut cu 14,4%, una dintre cele mai mari aprecieri de pe piețele dezvoltate, în timp ce S&P 500 al americanilor a crescut cu 5,4%. BUX din Ungaria a urcat cu 8,1%, iar WIG-ul polonez, cu 2,6%.
Listare istorică în ianuarie
Evoluția pieței de capital a fost sinuoasă în primele trei luni. După avansul de la începutul anului creat de valul de optimism economic, mai exact de ieșirea din recesiune, a urmat perioada de escaladare a conflictelor din statele arabe și de dezastrul natural din Japonia. Materiile prime s-au scumpit, prețurile la alimente au continuat să crească, iar cotațiile au început să scadă.
Deși pericolele enumerate au rămas valabile, piața internă a intrat în febra acordării de dividende, iar acțiunile au fost căutate pentru obținerea bonusurilor oferite de conducerile companiilor.
„În primele trei luni, două evenimente sunt în special notabile pe piața de capital, listarea Fondului Proprietatea, cea mai așteptată listare din ultimul deceniu, și vânzarea participației deținute de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare la BRD Groupe Société Générale, aceasta reprezentând un semnal pozitiv în privința nivelului de dezvoltare la care a ajuns BRD și marcând un nou record al valorii tranzacționate într-o ședință bursieră“, arată Daniela Ropotă. 
Valoarea totală a tranzacțiilor de la BVB din primele trei luni s-a ridicat la 3,16 miliarde, preponderente fiind operațiunile cu acțiuni ale Fondului Proprietatea, respectiv 45% din total. Fără transferurile de titluri FP (1,41 miliarde lei), lichiditatea din primul trimestru este de 1,75 miliarde lei, cu 9% mai mică decât cea din aceeași perioadă a anului trecut.
O veste deloc bună pentru conducerea BVB, care încearcă să impulsioneze lichiditatea prin atragerea de noi investitori și noi emitenți. Inclusiv cea de-a doua companie din topul valoric al tranzacțiilor, BRD, cu un total de 615 milioane lei, a crescut conjunctural datorită ieșirii BERD din acționariat. Pe pozițiile următoare apar SIF Oltenia, cu tranzacții de 226 milioane lei, SIF Moldova, cu 162 milioane lei, și OMV Petrom, cu 141 milioane lei. 
Perspectivele sunt pozitive
Și cea mai mare apreciere a unei acțiuni  este tot conjuncturală, fiind ocupată de Oltchim, a cărei cotație a urcat cu 66,5%. Rezultatele financiare ale combinatului chimic vâlcean nu justifică interesul investitorilor, compania a înregistrat pierderi de peste 214 milioane lei, însă anunțul de privatizare, forțată și de includerea societății pe lista companiilor monitorizate de FMI, a impulsionat cererea de acțiuni OLT.
În topul crește-rilor se mai găsește VAE Apcarom, cu 66,1%, Energopetrol, cu 61,4%, Electrocontact, cu 47%, și Carbochim, cu 42,6%. Cele mai mari scăderi au avut loc la Electroargeș, cu un minus de 32,6%, Mefin, cu 28,5%, și COMCM Constanța, cu 26,8%. Perspectivele pieței pentru restul anului sunt pozitive în acest moment, dar bursa rămâne dependentă de evoluția economiei și de cea a piețelor internaționale.  

În comparație cu principalii indici externi, cei autohtoni au avut creșteri mai mari, după ce în a doua jumătate din 2010 au stagnat, iar cei externi au crescut. Daniela Ropotă, analist, Intercapital Invest

29,4 miliarde euro este capitalizarea totală a BVB la sfârșitul primului trimestru, după o creștere cu 14,2% a indicelui compozit BET-C, față de 23,9 miliarde euro la sfârșitului anului trecut. Majorarea a fost impulsionată puternic de listarea Fondului Proprietatea.