Astfel, preţul acţiunilor Artego a urcat cu 13,12%, al TMK-Artrom cu 7,47% şi al Electroputere cu 8%. Pe de altă parte, cele mai mari deprecieri au fost constatate la Prefab de -5,02%, Şantierul Naval Orşova de -3,11% şi Alumil Rom Industry de -2,42%. 

Conform BVB, indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 acţiuni, a scăzut cu 0,19%, până la 8.363 puncte. 

Totodată, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a depreciat cu 0,16%, indicele BET-FI al SIF-urilor a urcat cu 0,67, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a coborât cu 0,05%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 0,01%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a urcat cu 0,28%. 

Valoarea totală a schimburilor realizate pe Bursa de Valori Bucureşti a fost de peste 9,88 milioane de lei (2,15 milioane euro), cea mai mare parte fiind realizată cu acţiuni respectiv 9,06 milioane lei. 

Valoarea cea mai mare a tranzacţiilor a fost realizată cu acţiunile Băncii Transilvania (1,23 milioane lei), Romgaz (1,19 milioane lei) şi Turbomecanica (0,9 milioane lei).

Cum au evoluat luni marile burse

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de luni în creştere, în contextul în care investitorii evaluează impactul furtunii Harvey asupra economiei americane.

Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat uşor cu 0,08%, ajungând la valoarea de 21.832,01 puncte, în creştere cu 18,34 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,18%, ajungând la valoarea de 2.447,53 puncte, în creştere cu 4,48 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,21%, ajungând la valoarea de 6.278,52 puncte, în creştere cu 12,88 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de luni în scădere cu 0,52%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 12.105,49 puncte, în scădere cu 62,45 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Paris – Bursa de la Paris a deschis şedinţa de luni în scădere cu 0,59%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.074,14 puncte, în scădere cu 30,19 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 254,90 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de 257,90 forinţi, luni, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 304,12 forinţi, în scădere faţă de 304,25 forinţi, luni, iar un leu românesc este cotat la 66,15 forinţi, în scădere faţă de 66,31 forinţi, luni. 

Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în scădere uşoară cu 0,01%, pe fondul aprecierii yenului în raport cu dolarul în lipsa unor semnale clare cu privire la politica monetară a SUA la reuniunea anuală a guvernatorilor băncilor centrale de la Jackson Hole. 
Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 19.449,90 puncte, în scădere cu 2,71 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Kyodo. 

Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,35%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.370,30 puncte, în creştere cu 8,21 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap. 

Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de luni în creştere uşoară cu 0,05%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 27.863,29 puncte, în creştere cu 15,13 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 0,25%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.267,62 puncte, în creştere cu 8,05 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Shanghai – Bursa din Shanghai a închis şedinţa de luni în creştere cu 0,93%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.362,65 puncte, în creştere cu 31,13 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

AGERPRES