Bundesbank va furniza Lituaniei 132 milioane de bancnote euro, în greutate de 114 de tone. Bancnotele trebuie să ajungă în Lituania înainte de luna decembrie a acestui an. În schimb, monedele euro sunt deja produse în Lituania şi stocate în seifurile Băncii centrale.

'Vom împrumuta în prezent cantitatea de bancnote de care avem nevoie pentru aderarea la euro şi le vom restitui în 2016', a declarat guvernatorul Băncii centrale a Lituaniei, Vitas Vasiliauskas.

Conform raportului de convergenţă 2014 publicat de Comisia Europeană, Lituania a îndeplinit toate criteriile de convergenţă pentru adoptarea euro. Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat intrare Lituaniei în uniunea monetară, la fel ca şi Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2015, zona euro va ajunge la 19 membri, odată cu aderarea Lituaniei, care va deveni a cincea ţară fostă comunistă din zona euro, după Slovacia, Slovenia, Estonia şi Letonia. Ultimele două state au aderat la zona unică în 2011 respectiv 2014.

Aproximativ 50% din lituanieni sunt favorabili trecerii la euro, în timp ce 41% se opun fiind îngrijoraţi de posibilitatea creşterii preţurilor, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru.

SURSA: Agerpres