În această săptămână, ministrul interimar bulgar al dezvoltării regionale, Ekaterina Zaharieva, va efectua o vizită de lucru în Qatar unde va discuta o serie de proiecte, printre care cel mai important este cel pentru autostrada Ruse-Svilengrad.

Ministerul dezvoltării regionale bulgar a anunţat că studiile preliminare s-au încheiat cu concluzia că traseul drumului care face parte din coridorul european numărul 9, Bucureşti-Istanbul, trebuie să treacă prin Veliko Târnovo şi să traversează muntele Stara Planina prin Trecătoarea Republicii, s-a renunţat la cele două variante alternative care treceau mai în est.

În anul 2012, Qatar a anunţat că demarează un program ambiţios de investiţii în Bulgaria care a început prin depunerea a 200 de milioane de dolari la Banca Naţională a acestei ţări. Premierul ţării arabe, şeicul Hamad bin Jassim al-Thani, a vizitat Sofia în luna mai şi a declarat că acest depozit va fi o dovadă că intenţiile lor sunt cât se poate de serioase. Totuşi, potrivit unor informaţii din presa bulgară până în acest moment Qatarul nu a depus decât jumătate din această sumă, respectiv 100 milioane de dolari.

Bulgaria intenţionează să construiască o autostradă cu două benzi pe sens în locul vechii şosele traversate în fiecare zi de circa 7.000 de vehicule, în majoritate autocamioane grele şi camioane. Potrivit ziarului Capital, investiţia necesară pentru construirea unei autostrăzi de 300 de kilometri între Ruse şi Svilengrad se ridică la circa 1 miliard de euro. Sofia speră să asigure banii printr-un parteneriat public-privat.

În urma cu două săptămâni, preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a vorbit la Ruse despre necesitatea construirii unui nou pod pe Dunăre între acest oraş şi Giurgiu. Plevneliev a spus că acest pod va face parte din proiectul pentru drumul Ruse-Svilengrad faţă de care există interes mai ales din partea investitorilor din Qatar şi China.
SURSA: Agerpres