Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a afirmat în cadrul şedinţei că programul de închidere a minelor se va finaliza în 2018.

"Închiderea de mine, vorbim de minele care au intrat în programul de închidere acum ani buni, se va finaliza în 2018. Nu vorbim de alocarea de fonduri pentru închiderea altor capacităţi miniere decât cele care au fost în anii trecuţi incluse în acest program", a afirmat ministrul.

Acesta a semnalat, totodată, că stocurile de cărbune de la Complexul Energetic Hunedoara sunt insuficiente.

"Complexul Energetic Hunedoara se află într-o situaţie particulară. Citesc despre stocurile de cărbune de la Complexul Energetic Hunedoara în fiecare dimineaţă. Există stocuri. Ele sunt insuficiente faţă de ceea ce ne-am dori. Va trebui să vedem cum anume vom continua să îmbunătăţim inclusiv producţia. Şi acolo avem un deficit, la producţia de cărbune din minele de Complex, nu de ieri de azi", a mai spus ministrul Energiei.

Ministerul Energiei va avea anul viitor un buget total de 443,6 milioane de lei, cu 56% mai mic decât arată execuţia preliminată a acestui an, potrivit proiectului de buget pe 2016. Anul acesta, ministerul a avut un buget total de 1,01 miliarde de lei.

Din totalul bugetului pentru anul viitor, 204 milioane de lei reprezintă alocări de la bugetul de stat, sumă în scădere cu 63,2% faţă de anul trecut. Banii de la bugetul de stat reprezintă 46,31% din totalul bugetului ministerului, iar restul sunt venituri proprii.

Totodată, din totalul bugetului, cheltuielile cu personalul scad cu 8%, până la 14,9 milioane de lei, în timp ce cheltuielile cu bunuri şi servicii vor fi mai mari cu 48%, ajungând la 14,5 milioane de lei.

Ca priorităţi pe termen mediu ale Ministerului Energiei, în proiectul de buget se menţionează continuarea programului nuclear, programul de închidere a minelor neviabile, dar şi programul de modernizare a sectorului de producere a energiei electrice.

SURSA: Agerpres