Buget 2014: Guvernul alocă iar bani mai mulți la investiții, circa 40 mld. lei, ca să aibă de unde să taie

Buget 2014: Guvernul alocă iar bani mai mulți la investiții, circa 40 mld. lei, ca să aibă de unde să taie
Publicat de la 13 noiembrie 2013, 14:15

După ce execuția bugetară pe primele nouă luni din acest an ne-a arătat că investițiile au fost cele mai afectate de tăieri din cauza incapacității guvernului de a încasa cât și-a propus și de a-și finanța cheltuieli de bunuri și servicii în creștere, anul viitor, investițiile par să fie iarăși prioritatea numărul unu a guvernului, având alocate pe hârtie 39,7 miliarde lei, cu 3,5 miliarde lei mai mult decât în acest an.

Cheltuielile totale destinate investițiilor, estimate la 39,7 miliarde lei, vor reprezenta 6% din PIB și vor avea o pondere de 17,2% în total cheltuieli bugetare, cu 0,9 puncte procentuale mai mult decât în 2013.
Rămâne de văzut cât din aceste cheltuieli vor merge întradevăr către investiții, în condițiile în care vorbim și de un an electoral, pe lângă faptul că tradițional aceste cheltuieli au fost primele vizate de tăieri pentru orice nerealizare a guvernului.
Din totalul de 6% din PIB, 3% din PIB reprezintă nivelul estimat al sumelor aferente proiectelor cu fonduri europene nerambursabile, 0,2% din PIB reprezintă proiectele cu finanțare rambursabilă, 2,7% din PIB – cheltuielile de capital și 0,1% din PIB – alte transferuri de natura investițiilor.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.