Gabriela Firea e în al nouălea cer. S-a căsătorit fiul său, Tudor

Gabriela Firea a avut o zi foarte mare în această sâmbătă. Fiul cel mare al fostului ministru, Tudor, s-a căsătorit la Starea Civilă, iar primele imagini din cadrul evenimentului sunt cu adevărat spectaculoase.

Fostul ministru a fost deci soacră mare astăzi, la vârsta de 51 de ani.

Tudor și partenera lui au optat pentru o locație de înaltă clasă în București pentru evenimentul lor. Printre invitații de onoare s-au numărat personalități precum Adrian Năstase, Mitică Dragomir, Anghel Iordănescu, Marcel Pavel, Mirela Vaida și mulți alții.

Tudor Firea, în vârstă de 28 de ani, este fiul Gabrielei Firea din prima sa căsnicie cu Răsvan Firea. De-a lungul timpului, Gabriela Firea a preferat să-și păstreze viața de familie departe de atenția publicului. Ea și fiul său au o afacere în domeniul imobiliar, în care Gabriela Firea este acționar majoritar.

Tudor și partenera lui au decis să organizeze un eveniment restrâns, la care au invitat doar membri din familie, prieteni și persoane apropiate de Gabriela Firea și Florentin Pandele. Nunta propriu-zisă este programată pentru anul viitor, în vara următoare, și va fi celebrată sub ocrotirea nașilor Gheorghe Nețoiu și partenera sa.

gabriela firea
SURSA FOTO: Instagram, Mirela Vaida

Firea a atras privirile mai ceva decât mireasa

Evenimentul a avut loc la InterContinental Athénée Palace, un loc superb, pe măsura invitaților care i-au călcat pragul.

Gabriela Firea a atras atenția tuturor cu ținuta sa elegantă la eveniment. Politicianul a purtat o rochie lungă, de culoare bleumarin, care i-a pus în evidență eleganța și a primit multe complimente pentru alegerea sa.

Mirela Vaida, buna amică a Gabrielei Firea, a fost cea care a distribuit mai multe fotografii de la eveniment pentru a împărtăși momentele speciale cu publicul.

gabriela firea
SURSA FOTO: Instagram, Mirela Vaida

Gabriela Firea are trei copii în total. În afara lui Tudor, ea mai are doi copii cu politicianul Florentin Pandele, și anume David Petru și Zian Mihail. Fostul soț al Gabrielei Firea, Răsvan Ion Firea, a decedat în ianuarie 2010 în urma unui atac cerebral. Opt luni mai târziu, Gabriela Firea s-a căsătorit cu Florentin Pandele.