Din cuprinsul articolului

București „orașul-națiune” care finanțează România analiza lui Gheorghe Piperea

Departe de a fi doar un centru administrativ și economic, Bucureștiul funcționează, în multe privințe, ca un veritabil „oraș-națiune”. Capitala concentrează cea mai mare parte a activității economice din România, însă nu păstrează în propriile bugete locale tot ceea ce produce. În timp ce pentru comune, orașe și consilii județene din țară se aplică regula ca veniturile să rămână, în mare parte, acolo unde se nasc, în cazul Bucureștiului situația este diferită: o parte importantă din impozitele generate aici alimentează bugetele altor localități, dar și fonduri destinate sprijinirii unor zone din afara granițelor.

București, pilon financiar al țării, dar prins în capcana supraîndatorării

Într-o analiză publicată pe Facebook, avocatul Gheorghe Piperea arată că acest mecanism de redistribuire transformă Capitala într-un pilon financiar al întregii țări, dar și într-un actor cu responsabilități extinse dincolo de propriul teritoriu administrativ. În același timp, subliniază el, lipsa unor politici riguroase de cheltuire și de control al resurselor face ca Bucureștiul să fie vulnerabil, menținându-se într-o cronică stare de supraîndatorare.

„Pentru toate comunele, orașele și consiliile județene, minus București, se aplică principiul impozitării plusvalorii acolo unde se produce. Cu cât mai mulți rezidenți fiscali în localitate, cu atât mai multe încasări la bugetul local. Statul are obligația de a vira direct comunelor și orașelor, în fiecare lună, 65% din acest impozit pe venit, iar județelor, 21%.”

Cum se împarte impozitul pe venit în România, potrivit Legii 273/2006

Piperea explică faptul că, în baza art. 32 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, defalcarea impozitului pe venit se face astfel:

  • 65% către comune, orașe și municipii,
  • 15% către consiliul județean,
  • 6% suplimentar către consiliul județean pentru redistribuire în teritoriu,
  • 14% la fiscul regional, pentru echilibrarea bugetelor.

Astfel, veniturile obținute de persoanele fizice sunt impozitate acolo unde se produc.

Situația particulară a Capitalei

Spre deosebire de restul țării, unde cea mai mare parte a impozitului pe venit rămâne în bugetele locale, Bucureștiul păstrează mult mai puțin din ceea ce produce. O parte semnificativă din contribuțiile generate de Capitală este redirecționată către stat, pentru a susține alte localități din România sau chiar comunități din afara granițelor.

„Dar nu același lucru se poate spune despre București. Doar 65% din impozitul pe venit rămâne la dispoziția UAT – urilor din București, față de 86% pentru celelalte UAT – uri. Din impozitul pe venit generat în București, doar 44,5% merge la primăria generală și doar 20% merge la primăriile de sector.”

Mai mult, „din același art. 32 din Legea nr.273/2006 rezultă că impozitul pe veniturile bucureștenilor se alocă UAT – urilor bucureștene (primării de sector și primăria generală) în proporție de doar 71,5%, restul, de 28,5%, fiind reținut la bugetul de stat, pentru realocări în favoarea altor UAT-uri și chiar în favoarea unor județe sau municipii din Ucraina sau din statele vecine, afectate de fluxul de refugiați de război.”

Bucureștiul alimentează țara, dar rămâne expus problemelor interne

Gheorghe Piperea descrie Bucureștiul ca un „oraș-națiune” care alimentează financiar alte comunități din țară și din afara granițelor, fără a-și păstra integral veniturile. Deși există mecanisme legale de corecție, acestea nu sunt aplicate, iar Capitala rămâne vulnerabilă. În locul criticilor de suprafață, spune avocatul, este nevoie de o disciplină bugetară și de prioritizarea investițiilor esențiale.

„Așadar, în București, impozitele nu se încasează în totalitate acolo se produce plusvaloarea, ceea ce reprezintă o politică foarte interesantă de autonomie locală pentru București, orașul – națiune, care susține cu bani toate celelalte municipii românești și chiar și unele orașe sau comunități din state vecine …”

Mecanisme ignorate și lipsa de aplicare

Piperea susține că, deși legea prevede posibilități de control fiscal de către primar, în practică acestea nu sunt aplicate, iar autoritățile locale nu sesizează fiscul cu privire la eventualele nereguli.

„Există unele mijloace de corecție în Legea nr.273/2006 dar, la cunoștința mea, nu se aplică. De exemplu, conform legii, primarul, prin compartimentele de specialitate, poate verifica corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial atât a sediului social principal, cât şi a sediului secundar. De asemenea, primarul are obligaţia să sesizeze orice nereguli constatate organului fiscal teritorial. Nu am văzut în niciun moment în ultimii 19 de ani nicio știre care să certifice că s-ar fi aplicat un astfel de mecanism sau că primarul general ori de sector ar fi reclamat vreodată așa ceva la fisc …”

Redistribuirea resurselor și percepția publică

Piperea observă că, deși presa și rețelele sociale abundă în critici legate de corupție și alte probleme, este important să nu exagerăm. El subliniază că investiții majore și redistribuiri financiare către alte zone ale țării și regiuni învecinate au loc, contribuind la coeziunea națională și prevenind tendințe secesioniste.

„În schimb, sunt pline presa și social media de critici pe motiv de corupție, egoism, furt de resurse, hedonism etc. Să ne calmăm, totuși. Proiecte mari, scumpe, de dezvoltare a altor zone sau orașe ale țării, proiecte importante, desigur, precum și ajutorarea cu bani publici a județelor limitrofe din Ucraina și Moldova, se fac și pentru că o mare parte din plusvaloarea realizată în București este redistribuită. Altfel, ne trezim cu proiecte secesioniste și nu de asta avem nevoie …”

Ce trebuie schimbat în Capitală

Piperea susține că Bucureștiului îi este necesară o revizuire riguroasă a cheltuielilor, permițându-se doar investițiile esențiale. El consideră că prioritățile trebuie să fie educația, infrastructura, sănătatea, siguranța publică, protecția consumatorilor și promovarea spiritualității și culturii.

„Ce trebuie cu adevărat orașului – națiune București este o revizuire atentă și lucidă a cheltuielilor. Trebuie permise doar acele cheltuieli care sunt esențiale și necesare. Trebuie prioritizate școala, strada, spitalul, siguranța publică, apărarea intereselor consumatorilor, nevoia de spiritualitate și cultură.”

Disciplina bugetară, cheia ieșirii Capitalei din datorii

Avocatul Gheorghe Piperea susține că una dintre marile probleme ale Capitalei nu este lipsa resurselor, ci modul defectuos în care acestea sunt gestionate. El propune o disciplină bugetară strictă, care să prioritizeze investițiile esențiale și să elimine cheltuielile inutile. Printre soluțiile avansate se numără rezolvarea crizei locuințelor, transferarea costurilor către concesionari sau comercianți atunci când beneficiază de bunurile publice, interzicerea externalizării sarcinilor vitale către ONG-uri ori consultanți și desființarea structurilor administrative redundante.

  • „Trebuie rezolvată penuria de locuințe, în special prin construcția de case ieftine, destinate categoriilor sociale defavorizate, dar și prin cumpărarea sau închirierea pe termen lung a locuințelor rezultate din dezvoltarea imobiliară care sunt excedentare, în lipsă de cumpăratori cu bani peșin sau pe credit.”
  • „Dacă servicii publice comunale au fost concesionate terților, trebuie ca investițiile și costurile de întreținere să fie exclusiv în sarcina terților.”
  • „Dacă imobile cu destinație comercială au fost închiriate sau date în locație de gestiune comercianților, trebuie ca de întreținerea și consolidarea lor să fie în sarcina exclusivă a comercianților.”
  • „Ar trebui ca externalizarea la ONG – uri sau la consultanți a sarcinilor esențiale ale UAT să fie interzisă.”
  • „Trebuie desființate departamente & servicii inutile, excedentare.”

Potrivit lui Gheorghe Piperea, o astfel de disciplină bugetară ar scoate Primăria Municipiului București din ceea ce el descrie drept o stare perpetuă de supra-îndatorare, apropiată de insolvență. În opinia sa, Capitala nu are nevoie doar de mai multe resurse financiare, ci mai ales de o gestionare responsabilă a celor deja existente.

Postarea inițială a lui Gheorghe Piperea

„Pentru toate comunele, orașele și consiliile județene, minus București, se aplica principiul impozitării plusvalorii acolo unde se produce.
Cu cât mai mulți rezidenți fiscali în localitate, cu atât mai multe încasări la bugetul local.
Statul are obligația de a vira direct comunelor și orașelor, în fiecare lună, 65% din acest impozit pe venit, iar județelor, 21%.
Dar nu același lucru se poate spune despre București. Doar 65% din impozitul pe venit rămâne la dispoziția UAT – urilor din București, față de 86% pentru celelalte UAT – uri.
Din impozitul pe venit generat în București, doar 44,5% merge la primăria generală și doar 20% merge la primăriile de sector.
Așadar, în București, impozitele nu se încasează în totalitate acolo se produce plusvaloarea, ceea ce reprezintă o politică foarte interesantă de autonomie locală pentru București, orașul – națiune, care susține cu bani toate celelalte municipii românești și chiar și unele orașe sau comunități din state vecine …
Să vă explic și să analizăm împreună …
Potrivit art. 32 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, sumele încasate de bugetul de stat din impozitul pe venit (salarii și alte surse de venituri) se alocă lunar comunelor, orașelor și municipiilor unde veniturile au fost realizate.
Defalcarea se face astfel: 65% se virează comunelor, orașelor și municipiilor, 15% se virează direct consiliului județean, încă 6% se mai virează tot consiliului județean, în vederea alocării către UAT – urilor din cricumscripție, după cum se decide prin hotărâre a consiliului județean, iar restul, de 14%, râmâne la fiscul regional, care îl alocă tot în vederea echilibrării bugetelor UAT.
Deci, veniturile obținute de persoanele fizice în județul lor de domiciliu/reședință sunt impozitate acolo unde se produc.
În schimb, din același art. 32 din Legea nr.273/2006 rezultă că impozitul pe veniturile bucureștenilor se alocă UAT – urilor bucureștene (primării de sector și primăria generală) în proporție de doar 71,5%, restul, de 28,5%, fiind reținut la bugetul de stat, pentru realocări în favoarea altor UAT-uri și chiar în favoarea unor județe sau municipii din Ucraina sau din statele vecine, afectate de fluxul de refugiați de război.
Din cota de 28,5%, care râmâne la bugetul de stat, 7% se alocă direcției generale fiscale, pentru echilibrarea bugetelor sectoarelor și al municipiului.
Interesant este că, în zonele metropolitane, 30% din sume se achită localităților unde își au domiciliul salariații, iar 70% localităților unde își are sediul/își desfășoară activitatea anagajatorul. Nu și în cazul Bucureștilor …
Potrivit art. 15 alin.2 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, UAT (deci și capitala), pot plăti din fondul de rezervă bugetară ajutoare către unităţile administrativ-teritoriale din România aflate în situaţii de extremă dificultate sau către unităţi administrativ-teritoriale din statele vecine aflate în stare de conflict armat sau afectate de fluxul de persoane care provin din zona conflictului armat din Ucraina, la solicitarea acestora sau din proprie iniţiativă.
Suplimentar, expații din București plătesc impozite la ei în țară, în baza convențiilor de evitare a dublei impuneri (ironic, dar nu e valabil și inversul – românii care muncesc în străinătate plătesc impozite în străinătate, deși ar putea plăti în țară, prin intermediul convențiilor de evitare a dublei impuneri…).
Există unele mijloace de corecție în Legea nr.273/2006 dar, la cunoștința mea, nu se aplică. De exemplu, conform legii, primarul, prin compartimentele de specialitate, poate verifica corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial atât a sediului social principal, cât şi a sediului secundar. De asemenea, primarul are obligaţia să sesizeze orice nereguli constatate organului fiscal teritorial. Nu am văzut în niciun moment în ultimii 19 de ani nicio știre care să certifice că s-ar fi aplicat un astfel de mecanism sau că primarul general ori de sector ar fi reclamat vreodată așa ceva la fisc …
În schimb, sunt pline presa și social media de critici pe motiv de corupție, egoism, furt de resurse, hedonism etc.
Să ne calmăm, totuși. Proiecte mari, scumpe, de dezvoltare a altor zone sau orașe ale țării, proiecte importante, desigur, precum și ajutorarea cu bani publici a județelor limitrofe din Ucraina și Moldova, se fac și pentru că o mare parte din plusvaloarea realizată în București este redistribuită.
Altfel, ne trezim cu proiecte secesioniste și nu de asta avem nevoie …
Ce trebuie cu adevărat orașului – națiune București este o revizuire atentă și lucidă a cheltuielilor.
Trebuie permise doar acele cheltuieli care sunt esențiale și necesare.
Trebuie prioritizate școala, strada, spitalul, siguranța publică, apărarea intereselor consumatorilor, nevoia de spiritualitate și cultură.
De asemenea, trebuie rezolvată penuria de locuințe, în special prin construcția de case ieftine, destinate categoriilor sociale defavorizate, dar și prin cumpărarea sau închirierea pe termen lung a locuințelor rezultate din dezvoltarea imobiliară care sunt excedentare, în lipsă de cumpăratori cu bani peșin sau pe credit.
Dacă servicii publice comunale au fost concesionate terților, trebuie ca investițiile și costurile de întreținere să fie exclusiv în sarcina terților.
Dacă imobile cu destinație comercială au fost închiriate sau date în locație de gestiune comercianților, trebuie ca de întreținerea și consolidarea lor să fie în sarcina exclusivă a comercianților.
Ar trebui ca externalizarea la ONG – uri sau la consultanți a sarcinilor esențiale ale UAT să fie interzisă.
Trebuie desființate departamente & servicii inutile, excedentare.
În acest fel, PMB nu ar mai fi în perpetuă stare de supra-îndatorare, vecină cu insolvența.”, a scris Gheorghe Piperea pe Facebook.