Fie că ne cumpărăm o casă nouă, fie că renovăm sau, pur și simplu, ne-am plictisit de lucrurile vechi,  sunt tot atâtea motive să bugetăm repede o (re)amenajare.  Tocmai această dorință de nou, alimentată de numeroasele cartiere rezidențiale care s-au ridicat în 2015 și 2016, ani record pentru livrarea de locuințe noi în România, confirmă încă o dată că cei care fac afaceri în bricolaj au știut „să-și joace cărțile“ cu câte un „AS câștigător“ în fiecare an. Iar dacă pentru unii acest lucru se traduce printr-un „portofoliu bogat de produse“, pentru alții înseamnă deschideri noi de magazine și investiții de zeci de milioane de euro. 

Astăzi, Dedeman, Arabesque, Praktiker și Hornbach sunt cei mai mari jucători din România, factorii care i-au adus aici remarcându-se și de acum încolo. „Creșterea salariilor și creșterea consumului, la nivel național, precum și dezvoltarea sectorului rezidențial au avut un efect pozitiv asupra vânzărilor. Dincolo de factorii externi, dezvoltarea gamelor de produse, vânzările online și implementarea unor  tehnologii adiacente, precum și deschiderile de noi magazine au ca efect creșterea vânzărilor“, spun reprezentanții retailerului Dedeman, lider detașat, cu afaceri de aproape un milliard de euro anul trecut. Compania fondată de frații Pavăl, Dragoș și Adrian, nu s-a oprit din creștere nici anul acesta, primul semestru având un avans de 26% al cifrei de afaceri, față de perioada similară a anului trecut.

„Valorile înregistrate până acum ne încurajează să credem că vom depăși cifra pentru 2016, stabilită la începutul anului“, continuă aceștia, adică peste 4,53 miliarde de lei. Bineînțeles că lucrurile merg chiar mai departe: compania ia în calcul să ajungă la 55 de magazine la nivelul întregii țări, în următorii trei ani. Și mai clar spus, plănuiește să inaugureze magazine care să aibă o dimensiune potrivită pentru orașele mai mici. An plus, cei doi antreprenori continuă expansiunea și la nivel internațional. De altfel, deschiderea primului magazin din Republica Moldova (construcția a început anul acesta, la Chișinău) a însemnat, practic, primul pas pentru extinderea în regiune. 

Mișcări și reașezări

În altă ordine de idei, analizând situația generală a pieței, anul trecut a fost „un pic mai așezat“ prin comparație cu 2014, an marcat de un exit şi de trei tranzacţii mari. A fost momentul în care a ieşit de pe piaţă retailerului german OBI, divizia de bricolaj a grupului Tangelmann, care opera pe plan local şapte magazine. Alte mișcări s-au referit la rebranding-ul reţelei franţuzeşti Bricostore în Brico Depot, odată cu achiziţia sa din 2013 de către Kingfisher pentru 75 de milioane de euro, la cumpărarea Praktiker de către distribuitorul de materiale de construcţii Search Chemicals, deţinut de omul de afaceri Omer Susli, şi la preluarea magazinelor retailerului austriac Baumax de către grupul Leroy Merlin. 

Într-un interviu anterior pentru Capital, Isabelle Pleska, directorul general al Praktiker România, spunea că piaţa de bricolaj este încă tânără şi suferă foarte multe schimbări, iar acest lucru s-a observat atunci când multe dintre companiile care nu au reuşit să gestioneze modificările din domeniu au fost nevoite să se retragă. „Acest fenomen va continua să influenţeze piaţa, însă nu la acelaşi nivel precum în anii anteriori“, a punctat ea. În 2014, valoarea pieţei locale de bricolaj (retail, fără distribuţie) a fost estimată de către compania poloneză de cercetare PMR la 2,2 miliarde de euro, în creştere cu 2,9% faţă de anul anterior. În 2015, avansul pieţei a fost şi mai mare dacă urmărim dinamica celor mai mari jucători. 

„Există o cerere în creştere pentru materiale de construcţii necesare dezvoltării de imobile şi pentru renovarea şi extinderea celor existente, acesta fiind şi motivul apariţiei unor investiţii majore în acest segment. Indicatorii economici din piaţa construcţiilor susţin faptul că economia îşi ambalează motoarele, investiţiile în acest sector fiind capabile să genereze dezvoltarea pe orizontală, adică să atragă afaceri colaterale în toate domeniile, de la infrastructură, imobiliare şi industrie, la comerţ, servicii şi turism“, a declarat și Cezar Rapotan, principalul acţionar Arabesque, pentru Capital. Cu mențiunea că Arabesque a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de 1,55 de miliarde de lei şi estimează un avans al business-ului de 5% în 2016. În context, „2015 a scos in evidenţă tendinţa de creştere a pieţei imobiliare, clienţii orientându-se spre locuinţe noi sau renovări ale celor pe care le deţin, produsele cele mai solicitate fiind, astfel, cele din gama materialelor de construcţii, finisaje, electrice sau instalaţii sanitare“. 

Vara și toamna, cele mai mari vânzări

Chiar și așa, reprezentanții Dedeman spun că nu au remarcat schimbări majore în comportamentul consumatorilor, iar criteriile de alegere a retailerilor de la care să își facă achizițiile sau motivele pentru care aleg un produs în detrimentul altuia s-au păstrat relativ constante. „În continuare, dincolo de preț și servicii adiacente care influențează decizia de cumpărare, și vremea are o influență majoră în desfășurarea lucrărilor de amploare. În lunile de vară și toamna sunt mai mari vânzările pentru produse de construcții, în vreme ce în restul anului vânzările se concentrează pe produse pentru amenajări și redecorări, mobilă, electrocasnice și altele“, adaugă aceștia.

Un studiu prezentat de GfK arată că 77% dintre români nu intenționează să aducă îm­bu­nă­tățiri de niciun fel lo­cu­inței lor în următorul an. Însă, studiul nu urmărește însă gradul de satisfacție al românilor în legătură cu aspectele din locuința lor, ci mai degrabă disponibilitatea de a investi în perioada următoare în amenajări interioare. Totodată, analizând com­portamentul consumatorilor la nivel internațional, datele prezentate mai arată că olandezii, japonezii, nemții, francezii și belgienii sunt cei mai fericiți cu amenajarea locuinței lor. Ei se remarcă prin faptul că au cele mai mari procente din populație care au spus că nu ar dori să schimbe multe lucruri la locuințele lor. Dorința de a-și amenaja grădina, curtea sau alte zone în aer liber apare cel mai adesea în Mexic și Australia, în timp ce upgradarea echipamentelor dedicate divertismentului este un criteriu frecvent selectat în China și Mexic.