BREAKING NEWS: Vor să-i dărâme casa lui Gheorghe Dincă. Anchetatorii sunt intrigați
Decizie controversată a anchetatorilor din cazul Caracal. Aceștia sunt încă reticenți în a decide dacă acesta este cel mai bun demers dar ideea a ieșit la suprafață pentru că suspectează multe ascunzători la care nu au acces.
Investigatorii din cazul Caracal se gândesc să dărâme casa lui Dincă pentru a căuta probe. Propunerea procurorului de caz Alina Albu, de la DIICOT, este ca într-o săptămână, zece zile, să caute cărămidă cu cărămidă, la propriu, în casa lui Dincă și sub ea, scrie libertatea.ro.
Această soluție este luată în considerare pentru că anchetatorii sunt intrigați de cele descoperite până acum și suspectează multe ascunzători la care nu au acces.
Mișcare radicală ar putea fi însă percepută de public mai degrabă drept o încercare de mușamalizare, decât una de a afla adevărul, așa că procurorii sunt reținuți în a lua decizia.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



