În prezent, Jan Kees Martijn, șeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), avertizează guvernanții români că sistemul de pensii din țara noastră trebuie reformat urgent, subliniind că trebuie stabilit rapid și un plan de creștere al pensiilor pentru următorii ani.

„Guvernul are de făcut o alegere dificilă pentru fiecare dintre aceste cheltuieli pentru că nivelul deficitului este prea mare şi trebuie redus. Asta nu înseamnă că Guvernul nu are loc. Este ceva loc pentru persoanele care au cea mai mare nevoie, dar Guvernul trebuie să fie foarte atent şi să țintească foarte atent anumite grupuri.

Este o alegere şi trebuie să vadă întreaga gamă de oameni care sunt impactări de inflația mare şi să țintească cheltuielile cu atenție către grupurile care au cea mai mare nevoie”, a declarat sâmbătă Jan Kees Martijn, într-o emisiune TV.

FMI recomandă introducerea impozitului progresiv pe salarii

Acesta a explicat că o soluție utilă ar fi ca impozitul progresiv să fie aplicat începând cu noul an, numai dacă statul român ar elimina treptat din facilitățile fiscale pentru sectoare de IT, cercetare sau construcții, care acum sunt scutite de impozit pe venit sau contribuții la sănătate şi pensii.

„La impozitul progresiv aduni toate veniturile pe care o persoana sau o gospodările le are, dacă acel venit este relativ mare atunci va fi impozitat mai mult peste un anumit nivelul superior al acestor veniturilor.

Poate fi în diferite feluri: dacă ne uităm în lume la ţări care au deja impozit progresiv. Este foarte comun şi puteţi să vedeţi diferite forme, dar este posibil să ai un impozit mai mare doar pe veniturile mai mari.

Asta înseamnă că doar oamenii care au veniturile mult peste medie sunt afectate, în timp ce majoritatea oamenilor ar avea același impozit unic”, a precizat Jan Kees Martijn.

FMI susține că sistemul de taxare din România ar trebui schimbat

Spre final, Jan Kees Martijn a spus că sistemul de taxare din România ar trebui să fie schimbat rapid. Acesta recomandă simplificarea sa pentru a exista îmbunătăți colectarea taxelor.

„Acum, sunt multe excepții în multe sectoare, multe lacune, tratamente speciale pentru anumite grupuri, iar principala noastră recomandare este să fie eliminate din aceste tratamente speciale, sistemul să fie mai simplu, mai curat şi să ne asigurăm că toată lumea plătește impozite echitabile.

Asta ar îmbunătăți colectarea de taxe, un sistem mai simplu duce la o modalitate mai simplă de colectare şi dacă toată lumea plătește şi nu sunt lacune şi asta va creşte veniturile.

Aceasta este recomandarea noastră pentru sistemul de taxare şi dacă toate recomandările noastre vor fi implementate atunci va fi suficient pentru a reduce deficitul în timp, la mai puţin de 3%.

Puteţi să alegeţi să aveţi un impozit progresiv şi vedem argumente să vă doriţi să alegeţi un impozit progresiv: poate aduce venituri suplimentare la buget de la cei care îşi permit mai mult, ţinând cont de faptul că România este o ţară cu venituri distribuite inegal.

Vedem avantaje în ceea ce priveşte introducerea unui impozit progresiv, este o decizie de luat. De asemenea, este o schimbare care necesită timp pentru a fi pregătită.

Colectorii de taxe trebuie să îşi pregătească sistemele pentru a colecta acest impozit progresiv pentru că este diferit faţă de a colecta fiecare sursă individual, va lua mai mult timp. Este o decizie practică”, a completat șeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) într-un interviu acordat Antena 3.