Potrivit autorilor cercetării, acest lucru reprezintă un risc uriaș pentru ecosistemele de coastă și industriile crustaceelor.

„Acest lucru ar putea duce la o reducere a moluștelor,”, a declarat Alicia Bruzos, doctorand la Universitatea din Santiago de Compostela. Ea a amintit că sute de mii de oameni își câștigă existența din pescuirea și cultivarea acestora, informează UPI.

Focare contagioase de cancer de sânge, depistate încă din anii 80

Încă începând din anii 80 au fost identificate focare contagioase de cancer de sânge de-a lungul coastelor New England, mai ales în rândul scoicilor albe (Mya arenaria). Până la 90% din populațiile locale de astfel de scoici din unele locații au fost infectate și au murit.

„Neoplazia hemică a avut un impact semnificativ în unele zone din câteva orașe din Maine”, a declarat Denis-Marc Nault, biolog la Departamentul de Resurse Marine.

De asemenea, în timp ce căutau mutații genetice care permit cancerelor să sară de la o moluscă la alta, oamenii de știință au observat că au secvențiat o nouă formă de cancer la specia de scoici Venus verrucosa.

Și în Oceanul Atlantic, și în Marea Mediterană, la distanță de sute de km

Implementând o metodă numită ”secvențierea întregului genom”, cercetătorii au stabilit că, probabil, cancerul a avut originea într-o singură moluscă și s-a răspândit în două populații de scoici separate de sute de kilometri.

„Cel mai surprinzător lucru a fost că am găsit cancerul și în Oceanul Atlantic și în Marea Mediterană, deci la mare distanță”, spune un  alt autor al studiului.

Fenomenul a apărut mai întâi la diavolii tasmanieni

La om, acest tip de răspândire este limitat la o gazdă individuală, dar la unele specii de animale, celulele canceroase se pot muta de la o gazdă la alta, subliniază cercetătorii.

Cercetătorii au identificat pentru prima dată fenomenul în anii 1970, la diavolii tasmanieni, care răspândesc cancerul prin mușcătură și prin actul sexual. În ocean însă modul de transmitere este mai puțin evident.

Deși oamenii de știință au știut de câteva decenii despre apariția cancerului la populațiile de bivalve, dovezile de contagiune au apărut doar relativ recent, odată cu apariția tehnologiilor de secvențiere genomică.