BNR vede o creştere economică modestă în T2 2025 şi menţine dobânda-cheie la 6,5%

Cele mai recente date şi analize indică o creştere modestă a economiei în termeni trimestriali în trimestrul II 2025, în condiţiile unor evoluţii eterogene la nivelul componentelor cererii agregate şi al sectoarelor majore faţă de perioada similară a anului anterior, arată banca centrală, în comunicatul transmis vineri, după şedinţa Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară.

Potrivit BNR, în aprilie-mai, vânzările cu amănuntul au continuat să-şi diminueze avansul în termeni anuali, în timp ce serviciile prestate populaţiei au înregistrat o creştere superioară ca amplitudine declinului suferit în trimestrul precedent.

Construcţiile îşi temperează avansul, industria îşi reduce contracţia

Dinamica anuală a volumului lucrărilor de construcţii a scăzut abrupt, dar a rămas în teritoriul pozitiv după amplul salt consemnat în trimestrul I 2025, iar producţia industrială şi-a atenuat semnificativ contracţia faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

„Noile date statistice reconfirmă stagnarea activităţii economice în trimestrul I 2025, după creşterea cu 0,5 la sută în precedentele trei luni, precum şi scăderea dinamicii anuale a acesteia la 0,3 la sută, de la 0,5 la sută în trimestrul IV 2024”, aminteşte BNR.

Deficitul comercial şi-a cvasi-stopat creşterea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care variaţia anuală a exporturilor de bunuri şi servicii a devansat-o marginal pe cea a importurilor, după o scădere mult mai pronunţată a celei din urmă în raport cu trimestrul I 2025. Deficitul de cont curent şi-a înjumătăţit dinamica anuală.

Pe piaţa muncii, noile date citate de BNR arată atât descreşteri ale efectivului salariaţilor din economie în lunile aprilie şi mai, cât şi o scădere a ratei şomajului BIM (Biroul Internaţional al Muncii) pe ansamblul trimestrului II 2025, după majorarea acesteia la 6% în primul trimestru.

Sediul BNR
SURSA FOTO: BNR

Salariile cresc în ritm mai lent, intenţiile de angajare se reduc

„Dinamica anuală a salariului mediu brut nominal pe economie a continuat să se reducă lent în primele două luni ale trimestrului II 2025, iar cea a costului salarial unitar nominal din industrie şi-a corectat doar parţial saltul consemnat în trimestrul I 2025, ambele rămânând astfel pe palierul de două cifre.

Sondajele de specialitate din luna iulie 2025 indică însă o slăbire abruptă, şi generalizată la nivelul sectoarelor majore, a intenţiilor de angajare pe orizontul foarte scurt de timp, precum şi o nouă scădere a deficitului de forţă de muncă raportat de companii”, subliniază BNR.

Condiţiile de pe piaţa financiară şi-au accentuat tendinţa de normalizare în luna iulie 2025, în contextul finalizării şi adoptării primului pachet de măsuri fiscale corective, de natură să amelioreze aşteptările investitorilor financiari privind perspectiva consolidării bugetare.

Astfel, principalele cotaţii ale pieţei monetare interbancare şi-au accelerat ajustarea descendentă, rămânând totuşi vizibil peste nivelurile din aprilie, iar randamentele pe termen lung ale titlurilor de stat şi-au prelungit descreşterea în prima parte a lunii, coborând şi menţinându-se apoi la niveluri inferioare celor înregistrate la finele anului trecut.

Totodată, cursul de schimb leu/euro şi-a stopat ascensiunea în debutul lunii şi, după o mică fluctuaţie, a tins să se stabilizeze pe noul palier, în timp ce faţă de dolarul SUA, leul şi-a întrerupt tendinţa de apreciere, iar în ultima decadă a lui iulie a slăbit relativ abrupt, dată fiind întărirea accentuată a monedei americane pe piaţa financiară internaţională.

Creditarea sectorului privat încetineşte

Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat s-a redus în luna iunie 2025 la 9,1%, de la 9,7% în mai, în condiţiile scăderii semnificative consemnate de ritmul înalt al componentei în lei, exclusiv pe seama împrumuturilor societăţilor nefinanciare, ce a fost atenuată doar în mică măsură ca impact de reaccelerarea creşterii creditului în valută. Ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat a continuat astfel să se reducă uşor, ajungând la 69,7% în iunie, de la 69,8% în mai.

Consiliul de administraţie al BNR a hotărât, în şedinţa de vineri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an. Totodată, s-a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an, precum şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.