BMW Seria 2 Active Tourer deschide dezvoltarea mărcii, încă o dată, într-o direcţie absolut nouă. „Seria 2 Active Tourer este un model deosebit de important pentru marcă. La nivel global, studiile companiei au arătat că segmentul compact are cel mai mare potenţial de creştere pe termen mediu pentru piaţa premium. În acelaşi timp, noul model are potenţialul să deschidă BMW către un grup absolut nou de clienţi, cu impact pozitiv pentru toată gama de modele a mărcii”, a explicat Cristian Vlaşin, Sales Manager BMW Group România.

BMW Seria 2 Active Tourer construieşte pe succesul pe care îl are BMW în clasa compactă. Astfel, lansarea BMW Seria 1, 70% din clienţii noului model erau la primul BMW achiziţionat. La fel, noul BMW Seria 2 Active Tourer are potenţialul să atragă un grup absolut nou de clienţi şi dispune pentru aceasta de unele dintre cele mai importante inovaţii ale mărcii: noua generaţie de motoare BMW TwinPower Turbo de 3 şi 4 cilindri, noua arhitectură cu tracţiune faţă care oferă platforma ideală pentru un interior deosebit de spaţios sau cele mai noi tehnologii BMW ConnectedDrive, alături de Head-up Display sau aplicaţii on-line.

Un model nou, pentru un nou grup ţintă

BMW oferă, în premieră, experienţa mărcii într-un segment absolut nou. Această abordare oferă potenţialul unei noi categorii de clienţi: “Cine credem că se va îndrăgosti de maşină? Mamele, în primul rând; întreaga maşină este gândită să fie foarte funcţională şi confortabilă pentru copiii de orice vârstă. Familiile tinere, active, care ies mult în natură, împreună cu copiii, credem că vor fi altă categorie de viitori conducători ai BMW Seria 2 Active Tourer; automobilul este foarte versatil şi spaţios şi permite transportul sau amplasarea uşoară de biciclete, cărucioare, rachete de tenis, genţi de picnic – orice înseamnă bucurie în natură. Nu în ultimul rând, credem că noul BMW Seria 2 Active Tourer se va potrivi pentru familiile ale căror copii sunt deja studenţi sau nu mai stau în casa părinţilor; această categorie de clienţi este în creştere în România. Estimăm că finanţarea foarte avantajoasă îi va putea aduce pe noii clienţi în showroomurile BMW, pentru un drive test,” a arătat Nina Brătfălean, Marketing Manager BMW Group România.