David Larkin, proprietarul celor mai cunoscute ­­puburi irlandeze, se pregăteşte de deschiderea celui mai mare bar din centrul vechi al Capitalei şi promite că se va extinde în toată ţara, în regim de franciză.

Intrarea în insolvenţă, la finalul anului trecut, a companiei nord-irlandeze de construcţii Mivan a reprezentat un dezastru pentru băncile creditoare şi pentru clienţii companiei. Şi, în mod neaşteptat, şi pentru David Larkin, care, prin plecarea angajaţilor irlandezi, a pierdut, astfel, un număr important de consumatori constanţi.

„Recesiunea s-a făcut simţită mult mai puternic decât am fi crezut. Chiar dacă The Harp şi The Dubliner merg în continuare foarte bine, ultimul pub deschis, Molly’s, e în corzi, pentru că se adresa unui public corporatist, care, din cauza recesiunii, s-a subţiat foarte mult.“ În plus, tot mai puţini străini vizitează Bucureştiul, în interes de afaceri sau nu, iar piaţa de organizare de evenimente, căreia puburile lui Larkin îi datorau o bună parte din venituri, este şi ea în stand-by.

De pildă, înainte de demararea crizei, puburile lui David Larkin găzduiau majoritatea evenimentelor organizate de Camera de Comerţ Româno-Irlandeză. Acum, majoritatea membrilor au plecat acasă, cei mai mulţi dintre ei activând anterior în real estate. Domeniu în care, de altfel, el „a făcut carieră“: „Prin 2002, am cumpărat mai multe proprietăţi, iar acum doi ani le-am vândut, exact când preţurile ajunseseră la punctul maxim.

Am avut mare noroc, dar cred ca am şi un simţ pentru genul acesta de business. De pildă, acum ceva timp, am achiziţionat în zona aeroportului din Dublin opt hectare de teren pe care le-am vândut, câţiva ani mai târziu, la o valoare de 26 de ori mai mare“. Aşadar, în timp ce majoritatea investitorilor au fost afectaţi serios de crahul sectorului imobiliar, David Larkin a reuşit să profite la maximum de pe urma lui. De exemplu, în urmă cu doi ani, se resemnase cu ideea că următorul pub pe care îl va deschide va fi localizat într-o zonă periferică, undeva în Titan, de exemplu, întrucât pentru închirierea unui spaţiu în zona Lipscani i se ceruse o sumă lunară de 30.000 de euro.

Acum, însă, se pregăteşte să deschidă un pub exact unde îşi dorea, în centrul vechi, şi promite că va fi nu numai cel mai mare local din cele pe care le deţine, ci cel mai mare din întreaga zonă centrală a Bucureştiului.

În România, pe ruta Egipt-Africa de Sud

În 1990, administra un club în Johannesburg, iar anterior lucrase în Olanda şi în Egipt, unde condusese operaţiunile locale ale Marriott. Acolo şi-a cunoscut fosta soţie, originară din România. „După Revoluţie, ea îşi dorea foarte tare să se întoarcă în ţară, dar nu am reuşit să-mi găsesc nimic de lucru aici.

Am făcut, însă, rost de un job la Varna, în Bulgaria, şi, după un an petrecut acolo, am venit în Bucureşti“. Şi-a înfiinţat o firmă de consultanţă hotelieră, care nu s-a bucurat de prea mare succes, „pentru că românii credeau că le ştiau pe toate în domeniul ăsta“, şi, aproape concomitent, o societate de recrutare. A obţinut, la scurt timp, un contract major: o companie petrolieră britanică l-a însărcinat să îi facă rost de tot personalul local.

Aşa a făcut rost de banii necesari pentru lansarea, în 1994, a primului pub. 16 ani mai târziu, se pregăteşte pentru cea mai serioasă investiţie de până acum şi lucrează la un proiect mai vechi, căruia începutul crizei i-a tăiat din avânt. E vorba de extinderea irish puburilor în sistem de franciză. „Prefer varianta asta în loc să mă ocup eu singur de activitatea unor localuri din colţuri diferite ale ţării. E un business în care se învârt destul de mulţi bani şi oamenii sunt tentaţi să te fure, şi abia mă descurc să ţin frâiele localurilor din Bucureşti“.

Când va simţi că a venit momentul pentru lansarea acestui proiect, spune că va căuta francizaţi din Timişoara sau Cluj. „Litoralul îmi displace total, tot ce se mişcă acolo e corupt“.

Puburile lui Larkin

201-49096-29_ursus_10.jpg70% din veniturile puburilor provin din vânzarea de bere. Cea mai cerută marcă nu este nici pe departe Guinness, ci Ursus, urmată de Peroni şi Carlsberg.

The Dubliner
– Lansat în 1994, în urma unei investiţii de doar 20.000 de dolari
– 250 de clienţi zilnic

The Harp
– Lansat în 1997, în urma unei investiţii de 100.000 de euro
– Cel mai profitabil din puburile lui Larkin, aduce circa 60% din veniturile totale
– 400 de clienţi zilnic

Molly`s
– Lansat în 2008, în urma unei investiţii de 150.000 de euro

Oscar`s
– Urmează să fie deschis la finalul lui aprilie, în urma unei investiţii de circa 150.000 de euro

40% din cheltuielile lunare ale puburilor merg spre achiziţia de băuturi şi alimente. 10% se duc pe chirie, iar 14% reprezintă cheltuielile de personal.