Beneficiile și provocările deciziilor luate de inteligența artificială
Silvia Axinescu, Senior Managing Associate la Reff & Asociații a scris o opinie despre beneficiile și provocările deciziilor luate de inteligența artificială. Potrivit acesteia, viteza cu care tehnologia acționează în zilele noastre ne apropie de câteva scenarii.
Viteza cu care evoluează tehnologia aduce tot mai aproape scenarii precum calcularea primei de asigurare de sănătate pe baza comportamentului fiecărei persoane sau a asigurării auto RCA în funcție de stilul de condus și de datele colectate de la autoturism în acest sens. Aceste ipoteze presupun utilizarea tehnologiilor de tipul AI (inteligență artificială) care, dincolo de beneficiile semnificative pe care le oferă, presupun și riscuri cu privire la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate. La nivel european există, în ultimii ani, preocupări intense în legătură cu acest subiect, cu scopul de a proteja consumatorii, însă fără a frâna utilizarea tehnologilor de acest tip.
Inteligența artificială este deja intens utilizată în domenii diverse, iar avantajele sunt evidente. Oficialii europeni susțin însă că folosirea inteligenței artificiale trebuie să țină cont și de faptul că aceasta poate aduce prejudicii semnificative persoanelor vizate, atât de ordin material, cât și moral. Totodată, aceștia recunosc că, în practică, persoanele afectate pot întâmpina dificultăți în exercitarea drepturilor lor în legătură cu anumite decizii luate de inteligența artificială.
În zona de publicitate și marketing, în comerțul online, în procesele de segmentare a audienței vizate și de personalizare a mesajelor de promovare folosite de platforme online, aplicații sau site-uri, se utilizează deja diferite procese decizionale automate, inclusiv de tipul inteligenței artificiale. Așa cum arată și Comisia Europeană în documentele emise în legătură cu acest subiect, AI este utilizată de intermediarii online pentru a stabili prioritatea informațiilor destinate clienților și pentru a asigura modelarea conținutului. Dar datele prelucrate, modul în care sunt concepute aplicațiile și posibilitățile de intervenție umană pot afecta drepturile la libertatea de exprimare, la protecția datelor cu caracter personal și a vieții private, precum și libertățile politice. Din ce în ce mai multe programe de calculator personalizează experiența utilizatorilor în mediul online, pe baza informațiilor colectate despre aceștia referitoare la activitate, modul de petrecere a timpului, preferințe, informații tranzacționale etc.
Implicațiile utilizării AI și conformarea cu legislația în vigoare
Având în vedere că, din perspectiva protecției datelor cu caracter personal, există riscuri de prelucrare intruzivă și de „etichetare” a utilizatorilor, discuțiile cu privire la folosirea unei soluții sau aplicații software care poate presupune și AI se concentrează în jurul a două idei. Prima este legată de etica juridică, în contextul potențialului conflict dintre perspectiva de business și perspectiva utilizatorului. Din acest punct de vedere, instrucțiunile transmise clienților trebuie să respecte anumite criterii de transparență și să nu fie discriminatorii, îndeplinind în același timp așteptările acestora, în special legate de UI – user infrastructure design (o comunicare vizuală estetică și interacțiune plăcută pentru utilizatori) și UX – user experience (atenție la detalii, empatie și simplificarea proceselor pe care clienții sunt nevoiți să le parcurgă).
A doua idee este legată de conformarea cu legislația aplicabilă în zone precum protecția consumatorilor, a drepturilor de proprietate intelectuală și, mai ales, a datelor cu caracter personal. În această ultimă privință, conformarea nu reprezintă doar bifarea unor „termeni și condiții” sau redactarea unei „privacy policy” ori a unei note de informare. În acest caz, sunt relevante aspecte precum alegerea sau validarea unui temei de prelucrare, recomandări în ceea ce privește instrucțiunile date motorului de personalizare (diferite de la un model de business la altul), clarificări în legătură cu criteriile de profilare, cum se realizează efectiv profilarea și gradul de intruziune, modalitatea în care se asigură intervenția umană, asigurarea unui echilibru între ce înseamnă intruziv și non-intruziv.
În acest context, având in vedere beneficiile semnificative pe care le implică economia bazata pe date (data-driven economy), care includ și dezvoltarea tehnologiilor de tipul AI, este apreciabilă preocuparea forurilor europene pentru definirea unui cadru legislativ care să garanteze că progresul tehnologic în domeniul digitalizării respectă drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor vizate.
Regulamentul general privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR) impune o serie de reguli și pune la dispoziția persoanelor vizate mecanisme menite să le protejeze de riscurile ce pot apărea în legătură cu deciziile luate de AI (de exemplu, riscuri de discriminare, practici neloiale și efecte de blocare). Cu toate acestea, mai sunt necesare inițiative legislative sau, cel puțin, recomandări și bune practici pentru identificarea celor mai potrivite mijloace care trebuie puse la dispoziția persoanelor vizate pentru a-și exercita drepturile, precum și pentru adaptarea mecanismelor existente la provocările specifice utilizării AI în diferite sectoare.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





