BCE anunță riscuri la adresa stabilității financiare

Riscurile sunt cauzate de ratele mai ridicate ale dobânzilor, avertizează, transmite Bloomberg. BCE monitorizează pieţele financiare, în contextul creșterii lente a economiei. Luis de Guindos, vicepreședinte BCE, a declarat că există posibilitatea ca piețele să nu reuşească să evalueze pe deplin riscurile provocate de geopolitică şi perspectivele economice.

„Pieţele au o percepţie foarte bună, sau iluzie, asupra macroeconomiei. Consideră că vom avea o aterizare uşoară. Ele cred că riscurile geopolitice nu vor escalada şi, prin urmare, prima de risc atât pentru obligaţiuni, cât şi pentru acţiuni este foarte comprimată. Deci, în cazul în care avem o surpriză negativă în ceea ce priveşte evoluţia economiei, în ceea ce priveşte evoluţia inflaţiei, în ceea ce priveşte orice escaladare a riscurilor geopolitice, cred că acest lucru ar putea da naştere la o corecţie importantă a preţurilor de piaţă”, a declarat de Guindos.

Riscurile rămân ridicate

De Guindos spune că riscurile la adresa stabilităţii financiare rămân „ridicate”. Asta, deoarece atenţia se concentrează acum asupra efectelor secundare ale condiţiilor financiare şi de credit.

BCE prognozează o creştere economică redusă a zonei euro. De doar 1%. Dar nicio recesiune în 2024.  Guindos crede că este „scenariul de bază pentru toată lumea acum”.

Economia regiunii s-a contractat cu 0,1% în trimestrul al treilea.

„Întotdeauna se întâmplă surprize negative… în ceea ce priveşte inflaţia, evoluţia a fost foarte pozitivă, de la 10,6% până la nivelul actual, care este sub 3%, şi ne aşteptăm ca acest proces de dezinflaţie să continue în timp. Cu toate acestea, din cauza efectelor de bază, vom avea o oarecare accelerare a inflaţiei în următoarele luni”, a spus de Guindos.

Alte surprize negative ar putea fi generate de transmiterea întârziată a dobânzilor mai mari în economia reală, de creşterea salariilor, de productivitate şi de preţul petrolului, a spus el.

La reuniunea de politică monetară din 26 octombrie, BCE a luat o pauză după cel mai lung ciclu de majorare a dobânzilor din istoria de 25 de ani a instituţiei. Instituția a subliniat că cele mai recente date arată că inflaţia încetineşte uşor spre ţinta de 2%.

Astfel, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 4,50%, 4,75% şi, respectiv, 4%.

Guindos a subliniat că „situaţia pe pieţele obligaţiunilor suverane este bună şi nu se înregistrează volatilitate excesivă”. Totuşi, BCE susţine că negocierile din cadrul UE privind noile reglementări fiscale „induc o nesiguranţă sporită” iar ajungerea la un acord „este critică pentru ancorarea aşteptărilor privind sustenabilitatea datoriei şi o creştere sustenabilă, cuprinzătoare”.

„Cel mai sever scenariu pentru BCE ar fi să nu se ajungă la un acord”, în condiţiile în care pieţele au nevoie de clarificări privind „cadrul juridic şi normele care se aplică”, a declarat Guindos.