Istoria ansamblului rezidențial este foarte zbuciumată. Compania cu capital turc Plus Development a ridicat cele aproximativ 180 de apartamente din My Dream Residence în perioada de „boom“ imobiliar, dar nu a apucat să vândă decât 40 de locuințe înainte de a fi declarată insolventă cu datorii de circa 17 mil. euro. În 2011, un vehicul investițional al Bank of Cyprus, care avea o expunere de 14 mil. euro pe acest proiect, a cumpărat proiectul la licitație pentru 16,7 mil. euro.

Șapte ani mai târziu, în plin proces de retragere a operațiunilor Bank of Cyprus din România, cumpărătorul My Dream Residence a vândut proiectul cehilor de la Daramis.

Noul proprietar a anunțat că va finaliza în decursul acestei veri o investiție de 12 mil. euro în remodernizarea proiectului, a cărei denumire a fost schimbată în Vita Bella. În luna martie, grupul ceh a scos la vânzare cele 143 de apartamente ale ansamblului și a anunțat că până acum a vândut zece apartamente. Printre cumpărători se numără și investitori privați care vor să închirieze locuințele în vederea obținerii unui randament anual de circa 5-6%, spun reprezentanții Daramis.

„Am analizat cu atenție piața imobiliară locală înainte de a lua decizia de a investi aici. Am ajuns la concluzia că Bucureștiul duce în continuare lipsă de un stoc calitativ rezidențial și am decis să investim într-un proiect de redezvoltare imobiliară, care pune pe piață apartamente generoase într-o zonă dinamică a Bucureștiului”, a declarat Martin Vachek, Managing Director, Daramis. 

Compania cehă a fost înființată în 2000 și a finalizat până acum 24 de proiecte imobiliare cu 2.900 de apartamente. Firma este specializată în servicii de închirere și property management, cu scopul optimizării veniturilor și al creșterii valorii proprietății. Portofoliul Daramis include clădiri de birouri cu o suprafață de 51.000 mp, precum și un hotel boutique.

Bank of Cyprus a decis să își reducă gradual operațiunile din România pe o perioadă de trei ani, între 2015 și 2017, și să vândă pe bucăți portofoliul de credite.