Agricultura va beneficia în acest an de cele mai mari fonduri de până acum pentru creşterea productivităţii. Programul preaderare SAPARD se transformă în Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cel pentru Dezvoltarea Pisciculturii.

FEADR este destinat statelor membre şi vizează creşterea eficienţei structurilor de producţie, procesarea şi marketingul produselor agricole şi forestiere şi dezvoltarea potenţialului local în zonele rurale. În perioada 2007-2013, ţării noastre i-au fost alocate, prin intermediul FEADR, peste şapte miliarde de euro. Prin Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală se acordă finanţări pentru: investiţiile în holdingurile agricole, sprijinul de început pentru tinerii fermieri, instruirea profesională, alocaţiile compensatorii pentru zonele dezavantajate, procesarea şi marketingul produselor agricole, creşterea suprafeţelor împădurite, adaptarea şi dezvoltarea zonelor rurale etc. Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală urmăreşte patru axe de dezvoltare: Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier, Îmbunătăţirea mediului în spaţiul rural, Îmbunătăţirea calităţii vieţii în spaţiul rural şi încurajarea diversificării economiei rurale şi axa Leader. Astfel, din totalul fondurilor, 45% sunt alocate pentru Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier. Scopul este de a susţine dezvoltarea infrastructurii agricole, transformarea fermelor de subzistenţă în exploataţii performante din punct de vedere comercial şi stimularea sectorului agricol şi forestier, pentru a face faţă cerinţelor pieţei comunitare. Tot prin intermediul axei 1 sunt sprijinite investiţiile în exploataţiile agricole şi silvice şi procesarea produselor agricole şi silvice.


Pentru Îmbunătăţirea mediului în spaţiul rural sunt repartizate o pătrime din fonduri, astfel încât fermierii din zonele muntoase, dificile pentru agricultură, să fie susţinuţi financiar. De asemenea, se urmăreşte încurajarea împăduririlor terenurilor agricole, dar şi a celor care nu au ca destinaţie agricultura. Celei de-a treia axe îi revin peste 27% din fondurile alocate agriculturii. Banii vor fi utilizaţi pentru infrastructura rurală şi pregătirea formatorilor. Axa Leader primeşte 2,5% din totalul fondurilor, bani destinaţi formării şi susţinerii parteneriatelor public-private la nivel local şi elaborării şi promovării strategiilor locale de dezvoltare.
Fondul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi Fondul pentru Dezvoltarea Pisciculturii vor fi gestionate de Ministerul Agriculturii. Prin intermediul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, vor ajunge la beneficiari fondurile pentru proiectele de investiţii finanţate prin Fondul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi Fondul pentru Dezvoltarea Pisciculturii, dar şi finanţarea SAPARD care a mai rămas de utilizat în paralel cu fondurile postaderare.


Pentru a obţine fonduri europene, solicitanţii trebuie să urmeze anumiţi paşi. În primul rând, trebuie completată cererea de finanţare, după care se ataşează anumite documente justificative, care sunt specificate în cererea de finanţare. Dacă se îndeplinesc condiţiile, şi documentaţia este depusă la timp, urmează verificările şi evaluările, inclusiv verificări pe teren, la faţa locului. Numai proiectele eligibile vor face obiectul procesului de selectare şi, ulterior, a celui de contractare.  

Studiu de caz

Fabrica de prelucrare şi industrializare a laptelui din Costeşti, judeţul Argeş a beneficiat, în urmă cu doi ani, de o finanţare de un milion de euro prin intermediul programului SAPARD. Fondurile au fost utilizate pentru modernizarea vechii fabrici, astfel încât să crească productivitatea muncii, dar şi calitatea produselor Lactag. În fabrica de la Costeşti lucrează 230 de angajaţi, aici fiind prelucraţi zilnic peste 40.000 de litri de lapte.
„Accesarea fondurilor SAPARD a fost mai mult decât utilă. Am reuşit astfel să creştem calitatea produselor noastre. În prezent, fabrica se numără printre puţine din ţară care îndeplinesc standardele europene, putând exporta produsele în cadrul Uniunii Europene“, susţine Nicolae Oiţă, directorul general al SC Lactag SA Costeşti.

Ce finanţează FEADR?

Fondul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală urmăreşte patru axe de dezvoltare:
Axa 1 – Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier, pentru dezvoltarea infrastructurii agricole, transformarea fermelor de subzistenţă în exploataţii performante din punct de vedere comercial şi stimularea sectorului agricol şi forestier pentru a face faţă cerinţelor pieţei comunitare
Axa 2 – Îmbunătăţirea mediului în spaţiul rural, pentru susţinerea fermierilor din zonele muntoase, dificile pentru agricultură şi pentru împăduriri
Axa 3 – Îmbunătăţirea calităţii vieţii în spaţiul rural şi încurajarea diversificării economiei rurale pentru infrastructura rurală şi pregătirea formatorilor
Axa 4 – Leader pentru formarea şi susţinerea parteneriatelor public-private la nivel local şi elaborarea şi promovarea strategiilor locale de dezvoltare.

Bani pentru pregătirea proiectelor de mediu

Ministerul Integrării Europene a lansat licitaţia pentru Schema de Granturi destinată pregătirii proiectelor de mediu, în cadrul Programului PHARE 2005 – Coeziune Economică şi Socială. Bugetul disponibil este de 3,2 milioane de euro (0,4 milioane de euro pentru fiecare din cele opt regiuni), din care 2,4 milioane de euro din fonduri PHARE şi 0,8 milioane de euro cofinanţare de la bugetul de stat. Valoarea finanţării nerambursabile pentru aceste proiecte pregătitoare este cuprinsă între 10.000 şi 75.000 de euro pentru fiecare proiect. Schema de granturi va oferi sprijin financiar sectorului public, pentru pregătirea viitoarelor proiecte de investiţii în domeniul mediului. Sunt eligibile următoarele activităţi: pregătirea de studii, studii de piaţă, analize cost-beneficiu, studii de pre-fezabilitate, studii de fezabilitate, evaluări de impact asupra mediului, care vor sta la baza unor viitoare proiecte de investiţii ce urmează a fi implementate de către beneficiarii finanţării nerambursabile. Obiectivul principal al Schemei de Granturi este de a acorda asistenţă financiară autorităţilor publice locale cu responsabilităţi în domeniul protecţiei mediului şi ONG-urilor cu activitate în domeniul biodiversităţii şi protecţiei naturii, din toate cele opt regiuni de dezvoltare ale României, pentru a reduce volumul deşeurilor, de a îmbunătăţi calitatea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, de a reduce poluarea atmosferei şi de a extinde activităţile privind protecţia naturii şi biodiversitatea. Cererile de finanţare trebuie depuse la sediul Ministerului Integrării Europene până la 1 martie 2007, ora 16:00.  (www.mie.ro)

Audiovizualul primeşte 1,4 milioane de euro

Reprezentanţa Comisiei Europene a lansat proiectul cu finanţare PHARE – „Dezvoltarea şi consolidarea sectorului audiovizual românesc“. Proiectul „Pre-Media“, în valoare de 1,4 milioane de euro, îşi propune să promoveze diversitatea europeană prin încurajarea difuzării producţiilor audiovizuale europene şi prin sprijinirea industriei româneşti a audiovizualului. Proiectul va fi derulat de Centrul Naţional de Cinematografie, cu asistenţa unei echipe de experţi internaţionali. Proiectul se va derula pe parcursul a 15 luni, cererile de propuneri urmând să fie publicate în următoarele săptămâni. Obiectivele „Pre-Media“ sunt: dezvoltarea proiectelor româneşti în domeniul audiovizualului prin accesarea unei scheme de împrumuturi nerambursabile adresate producătorilor independenţi, pregătirea profesională a specialiştilor din industria audiovizualului, în domeniul organizării şi administrării proiectelor, resurselor, marketingului, promovării şi vânzării şi sprijinirea difuzării în România a producţiilor audiovizuale europene non-naţionale.  (www.infoeuropa.ro)

Pentru informaţii suplimentare: www.maap.ro