Bani în plus pe lângă salariu. Cum pot primi angajații extra beneficii

Bani în plus pe lângă salariu. Cum pot primi angajații extra beneficii
Publicat de Valentin Vioreanu la 15 martie 2021, 09:30

Într-o piață a muncii în care angajații sunt tot mai greu de găsit, salariul nu mai este singurul element la care te uiți în momentul în care vrei să te angajezi sau ca să rămâi într-o companie. Astfel, angajatorii încearcă să ofere cât mai multe beneficii în plus pe lângă salariu, pentru a face cele mai bune recrutări sau, dimpotrivă, pentru a nu pierde cei mai buni angajați. Un start-up din România a creat un sistem de acordare a bonusurilor în funcție de performanță.

MyBenefits s-a născut în anul 2016 și încă de la început s-a conturat ca o platforma de loializare pentru echipele de vânzari. A venit din nevoia identificată la clienți deja existenți, producători sau distribuitori care aveau nevoie de instrumente prin care sa incurajeze echipele de vânzări ale companiilor partenere sa le promoveze si vanda produsele. Andrei Dumitrel si Cristian Teodorescu, fondatorii MyBenefits, sunt amandoi din Piatra Neamț, si sunt prieteni din copilărie, vecini de bloc.

“Am văzut o oportunitate după ce ieșise Sodexo din piața de loyalty și rămăsese un vid și ne-am dat seama că putem prelua și o parte din clienți și că este o piață destul de bună pe care nu o mai targetează nimeni. Ulterior, ne-am gândit că vrem să intrăm și pe partea de incentive a angajaților, ca beneficii flexibile pentru angajați, pentru ca paltforma are toate functionalitatile tehnice pentru a livra acest serviciu, diferind cumva tipul furnizorilor si o parte mica din flow-ul logistic. Acolo este doar un singur jucător si credem ca este o piață cu potențial mare de creștere. E o piață încă nouă in România. În SUA, piața de loyalty & incentives se ridica la câteva zeci de miliarde de dolari pe an. În România nu există date oficiale, dar din câteva discuții cu potențiali clienți, cred că ar fi undeva la 50-80 milioane de euro. Vorbim de bugetele alocate de companii pentru loializarea echipelor de vanzari ale partenerilor, spun fondatorii companiei.

Ce face mai exact platforma Mybenefits?

Platforma are doua linii prin care vizează departamente diferite: respectiv loializarea lanțului de distribuție, unde discuțiile se poartă cu departamentele de sales și marketing și partea de beneficii salariale în care platforma este gândită pentru departamentele de HR.

Ce sectoare de activitate vizează

Depinde de tipul de platforma, cea de loializare si incentivare se pretează foarte bine către companiile care au o rețea de distribuție mare, formată din mulți agenți de vânzare, pe unul sau mai multe layere [distribuitori, revanzatori, agenți de vânzare] sau a companiilor care vor sa faca loializarea clientului final prin campanii de lungă durata.

“In platforma de beneficii flexibile pentru angajați vizam companiile care vor sa dea angajatilor lor libertatea de a alege beneficiile de care au nevoie in fiecare luna,“ spun fondatorii companiei.

Ce beneficii pot fi oferite angajaților

Cele mai apreciate beneficii pe care angajații le aleg sunt beneficiile scutite de taxe (tichete de masa, cadou, tichete de vacanta) dar și pensii private, abonamente de sanatate, electrocasnice și echipamente IT. Catalogul de produse oferit de platforma noastra contine zeci de mii de produse si servicii structurate pe diverse categorii. In functie de domeniul de activitate al clietului, putem customiza catalogul, astfel incat acesta sa aiba continut cat mai relevant pentru angajatii acestuia.

Informații articol
Etichete: ,
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.