Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) informează că termenul inițial de 30 mai este înlocuit cu 13 iunie 2025, conform unui proiect de ordin publicat în consultare publică.

MADR prelungește termenul pentru cererile de plată APIA

Această modificare face parte dintr-un proiect de Ordin pentru completarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 106/2024. Conform noii forme propuse, în anul 2025, cererile de plată vor putea fi depuse în perioada 3 martie – 13 iunie inclusiv. De asemenea, orice modificare a cererilor de plată trebuie efectuată tot până la 13 iunie, cu excepția anumitor situații specifice, notează Agrointel.

Excepțiile sunt clar prevăzute: atunci când APIA nu a notificat fermierul în legătură cu intenția de a efectua un control la fața locului sau când nu sunt solicitate plăți pentru animale cu perioadă de reținere. Astfel, toți fermierii care nu se încadrează în aceste situații trebuie să finalizeze toate demersurile până la noul termen-limită.

APIA
SURSĂ FOTO: Facebook/APIA

APIA a transmis un mesaj oficial fermierilor

Publicarea acestui ordin în Monitorul Oficial este necesară pentru intrarea sa în vigoare. Între timp, APIA a transmis un mesaj oficial fermierilor prin intermediul paginii sale de Facebook. Directorul general al instituției, Nicoleta Gabriela Andrei, a încurajat agricultorii să se adreseze centrelor locale și județene APIA pentru a beneficia de sprijin și îndrumare în procesul de depunere a cererilor.

„Vă așteptăm la centrele APIA pentru a depune cerea de plată în Campania 2025. Pentru îndrumare și alte informații suplimentare, vă puteți adresa funcționarilor APIA responsabili de primirea cererilor de la nivelul centrelor locale și județene. Asigur toți fermierii de sprijinul echipei pe care o coordonez!”, este scris în mesajul semnat de directorul general al APIA, Nicoleta Gabriela Andrei.

Mesajul poate fi vizualizat aici.

Această decizie oferă fermierilor un răgaz suplimentar de două săptămâni, perioadă esențială pentru finalizarea documentației necesare în vederea obținerii subvențiilor agricole aferente Campaniei 2025.

Ministerul Agriculturii propune alte scheme de ajutor

Amintim că Ministerul Agriculturii propune mai multe scheme de ajutor. Conform unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul MADR, cultivatorii de usturoi vor putea primi în anul 2025 un ajutor financiar de până la 3.000 de euro pentru fiecare hectar cultivat.

Schema de minimis prevede un buget total de 60 de milioane de lei și se adresează producătorilor agricoli care dețin între 3.000 de metri pătrați și 6 hectare de teren cultivate exclusiv cu usturoi. Beneficiarii eligibili sunt atât persoane fizice care practică agricultura, cât și producători agricoli organizați sub forme juridice precum persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau societăți comerciale.