Bani de la stat pentru proprietarii de teren. Pot primi 100 euro pe hectar. Documentele trebuie depuse în perioada 2 martie – 31 august
SURSA FOTO: Dreamstime - Bani pentru fermieri
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că în perioada 2 martie – 31 august, în zilele lucrătoare, se va desfășura vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă. Instituția a informat joi, 26 februarie, rentierii agricoli că pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025 este necesară obținerea vizei anuale în acest interval.
Viza anuală poate fi solicitată prin prezentare la sediul Centrului Județean APIA, prin mijloace electronice, respectiv e-mail, precum și prin poștă sau curier. Pentru vizarea electronică, rentierii trebuie să transmită documentele necesare acordării vizei pe adresa de e-mail a Centrului Județean APIA pe raza căruia figurează cu domiciliul și să contacteze telefonic funcționarii instituției pentru a primi confirmarea acordării vizei.
APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă
Pentru obținerea vizei, rentierii, personal sau prin reprezentant legal, trebuie să prezinte carnetul de rentier agricol și actul de identitate al solicitantului. În cazul solicitanților pensionați pe caz de boală gradele I sau II este necesară decizia de la comisia de expertiză medicală, iar pentru cei pensionați pe caz de boală gradele I sau II a căror pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă sunt necesare atât decizia de la comisia de expertiză medicală, cât și decizia de pensionare la limită de vârstă. Dacă vizarea carnetului de rentier agricol este solicitată prin reprezentant legal, trebuie depusă în original procură notarială autentificată, curatelă sau hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutorele legal al rentierului agricol, conform informațiilor publicate de Agrointel.
De asemenea, sunt necesare contractul sau contractele de arendare încheiate până la data de 30 septembrie 2011 cu respectarea prevederilor Legea arendării nr. 16/1994, cu modificările și completările ulterioare, ori contractele încheiate după data de 1 octombrie 2011 cu respectarea prevederilor Codul civil. Poate fi depus, opțional, un extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la orice bancă de pe teritoriul României, în lei. Totodată, este necesară declarația pentru obținerea vizei anuale, conform modelului din Anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI Renta viageră agricolă din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin Ordinul nr. 1272/2005.

În cazul decesului rentierului, renta datorată până la data decesului poate fi încasată de moștenitori
În cazul decesului rentierului, renta datorată până la data decesului poate fi încasată de moștenitori, iar termenul limită pentru depunerea cererii este 15 octombrie 2026. Cererea se depune la orice Centru Județean APIA și trebuie însoțită de carnetul de rentier al defunctului, obligatoriu în original, de copia certificatului de deces, de copia actului doveditor privind calitatea de moștenitor, respectiv certificat de moștenitor, certificat de calitate de moștenitor sau Sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale – Anexa nr. 24 la Ordinul nr. 2052/bis/1528/2006 privind aprobarea unor formulare tipizate pentru stabilirea, constatarea, controlul, încasarea și urmărirea impozitelor și taxelor locale, precum și a altor venituri ale bugetelor locale, Anexa nr. 24 Model 2006 ITL 024.
Dosarul trebuie să mai cuprindă copia actului de identitate al moștenitorului, respectiv B.I., C.I. sau pașaport, o împuternicire sau declarație notarială în original din care să reiasă acordul celorlalți moștenitori privind solicitarea și încasarea rentei viagere agricole datorate rentierului, precum și un extras de cont pe numele moștenitorului.
Carnetul de rentierpoate fi depus la sediul Centrului Județean APIA
Deoarece carnetul de rentier este un document care se depune obligatoriu în original, acest tip de cerere poate fi depus la sediul Centrului Județean APIA sau transmis prin poștă ori curier. Datele de contact ale centrelor sunt disponibile pe site-ul instituției, la adresa www.apia.org.ro, în secțiunea Centre județene.
Plata rentei viagere agricole, conform prevederilor art. 6 alin. 1 și alin. 2 din Legea 247/2005, titlul XI, se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie 2026, prin mandat poștal sau virament bancar. Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 de euro pe an pentru fiecare hectar de teren agricol înstrăinat și echivalentul în lei a 50 de euro pe an pentru fiecare hectar arendat.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





