Bancile au stricat jucaria

Pe de o parte, Nastase are dreptate: diferentele intre dobanzile acordate la depozite si cele percepute la credite ating chiar si 15%. In timp ce pentru depozite bancile au avut tendinta de a micsora rapid dobanzile, imediat ce rata inflatiei a inceput sa coboare, pentru credite au dus o cu totul alta politica, iar pretul lor ramane in continuare ridicat. Desigur, una dintre explicatii ar fi aceea ca exista, in continuare, o mare probabilitate ca o parte din banii acordati ca si credite sa nu se

Pe de o parte, Nastase are dreptate: diferentele intre dobanzile acordate la depozite si cele percepute la credite ating chiar si 15%. In timp ce pentru depozite bancile au avut tendinta de a micsora rapid dobanzile, imediat ce rata inflatiei a inceput sa coboare, pentru credite au dus o cu totul alta politica, iar pretul lor ramane in continuare ridicat.

Desigur, una dintre explicatii ar fi aceea ca exista, in continuare, o mare probabilitate ca o parte din banii acordati ca si credite sa nu se mai intoarca in banci; aceasta ipoteza este, totusi, contrazisa de Banca Nationala, care a raportat ca, in luna martie, doar aproximativ 2% din creditele acordate erau restante.

Pe de alta parte, premierul s-a suparat pe bancheri fara sa mentioneze ca, totusi, una din principalele cauze ale dobanzilor inalte se afla tot in curtea Guvernului. Ministerul de Finante duce in continuare o politica nesanatoasa atunci cand vine vorba de bugetul de stat: cum bugetul nu este, aproape niciodata, in stare sa-si acopere obligatiile de plata din ceea ce incaseaza de la contribuabili, apeleaza la banci pentru imprumuturi si ofera dobanzi care contrazic chiar prognozele de inflatie ale Guvernului. La ultima emisiune, dobanzile oferite bancilor au fost de 31%, adica aproape zece puncte procentuale peste inflatia prognozata. Daca bancile pot plasa banii atat de avantajos lucrand cu statul, de ce si-ar mai bate capul cu activitatea de creditare care presupune costuri mari si riscuri considerabile?

De fapt, supararea premierului este si nu este intemeiata. Intr-adevar, bancile nu-si indeplinesc rolul de finantator al economiei reale si nici nu incurajeaza investitiile. Dobanzile la credite sunt cu pana la 15% mai mari decat cele la depozite, comisioanele sunt mari – acestea fac ca bancile sa fie unele dintre cele mai profitabile institutii din Romania. Dar daca ar arunca bani ieftini intr-o economie care produce, inca, pierderi, efectul ar fi invers: productie pe stoc, credite nerambursate si inflatie.

Problema politicii de creditare putea fi lamurita, daca nu rezolvata, departe de ochii presei si opiniei publice. Dar Adrian Nastase obisnuieste sa faca publice toate nemultumirile pe care le are, pentru a putea apoi azvarli cu usurinta pisica: „noi am atras atentia, am spus opiniei publice.” Supararea sa nu este intemeiata pentru ca daca exista un motiv, pentru care nu se acorda credite destule si dobanzile raman inalte, acela sta in economia romaneasca.

Datoriile neachitate, societatile de stat cu pierderi care cresc, stocurile care se aduna, privatizarea care bate pasul pe loc, toate sunt focare de infectie in economie. Boala poate oricand izbucni in inflatie, dezechilibre ale bugetului, miscari sindicale. Pe de alta parte, cu o conjunctura externa nu prea favorabila si fara intrari spectaculoase de capital, tinta privind cresterea economica este oarecum incerta, iar investitiile sunt motorul care poate impinge economia; bancile sunt numai bune pentru a fi aratate cu degetul in fata intregului popor. Guvernul stie aceste lucruri, asa cum stie si ca trebuie sa existe un vinovat atunci cand jucaria incepe sa scartaie, dar invinuirea bancilor pentru tot ce nu merge in economie este o miscare lipsita de eleganta.