Banca Mondială şi-a redus estimările de creştere pentru statele din estul Asiei
Banca Mondială şi-a redus, luni, estimările privind ritmul de creştere înregistrat în 2014 – 2016 de statele în curs de dezvoltare din estul Asiei, apreciind că creşterea Chinei este posibil să încetinească în urma politicilor destinate să pună economia pe o bază mai sustenabilă, transmite Reuters.
Potrivit celor mai recente prognoze ale instituţiei financiare internaţionale, statele în curs de dezvoltare din regiunea Asia de Est şi Pacific ar urma să înregistreze o creştere de 6,9% în 2014 şi 2015, mai puţin faţă de avansul de 7,1% preconizat anterior pentru ambii ani. Comparativ, în 2013, regiunea a consemnat o creştere de 7,2%. De asemenea, Banca Mondială şi-a redus şi estimările de creştere pentru 2016, până la 6,8%, de la 7,1% anterior.
'Principalul mesaj al acestui raport este unul pe care l-aş cataloga drept optimism prudent', a declarat economistul şef al Băncii Mondiale pentru regiunea Asia de Est şi Pacific, Sudhir Shetty.
Printre principalele riscuri la adresa prognozelor se numără o relansare sub aşteptări a comerţului mondial, precum şi o creştere abruptă a dobânzilor de bază la nivel mondial, însă scenariul de bază al BM prevede o normalizare ordonată a politicii monetare în SUA.
Banca Mondială estimează că economia chineză este posibil să încetinească până la un avans de 7,4%, în 2014, şi la 7,2%, în 2015, după o creştere de 7,7%, în 2013. Tendinţa de încetinire ar urma să continue şi în 2016, când China ar trebui să înregistreze o creştere de 7,1%. Anterior, Banca Mondială estima că economia chineză va înregistra o creştere de 7,6% în 2014, urmată de o creştere de 7,5%, în 2015 şi 2016.
'Măsurile destinate controlării datoriilor autorităţilor locale, reducerii sectorului bancar din umbră, diminuării cererii de energie şi poluării vor reduce investiţiile şi producţia industrială', apreciază Banca Mondială.
Întrebat care vor fi implicaţiile economice ale turbulenţelor politice din Hong Kong, Sudhir Shetty a apreciat că, la momentul actual, impactul asupra economiei chineze pare limitat.
'Ceea ce anticipăm este un impact mai mare asupra regiunii Hong Kong, în consecinţă o creştere mai mică în 2014 decât ne aşteptam anterior. Însă, la acest moment, estimările noastre spun că nu vor exista efecte semnificative asupra economiei chineze', a spus Shetty.
În ceea ce priveşte creşterea înregistrată de statele în curs de dezvoltare din regiunea Asia de Est şi Pacific, exceptând China, Banca Mondială estimează că va încetini la 4,8% în 2014, de la 5,2% în 2013, din cauza încetinirii economiilor Indoneziei şi Thailandei. În schimb, Banca Mondială se aşteaptă ca această creştere în regiune să-şi revină în 2015, când prognozează un avans de 5,3%.
Banca Centrală a SUA urmează să înceapă să majoreze dobânda de bază cândva în cursul anului următor, analiştii avertizând că un ciclu agresiv de înăsprire a politicii monetare din partea Fed a putea declanşa o fugă destabilizatoare a capitalului de pe unele pieţe emergente. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





