Prin aprobarea acestui proiect de lege se finalizează, din perspectivă legislativă, reforma Registrului Comerţului, demarată în decembrie 2009 prin restrângerea rolului judecătorului delegat.

Conform unui comunicat al Ministerului Justiției, întregul proces de reformă legislativă al activităţii ONRC este gândit pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri şi a răspunde nevoilor acestuia de simplificare a formalităţilor administrative birocratice legate de iniţierea şi derularea unei afaceri în România.

Noua iniţiativă legislativă are meritul de a codifica dispoziţiile legale privitoare la operaţiunile de înregistrare ale tuturor categoriilor de operatori economici, dispoziţii actualmente dispersate în foarte multe acte normative, de nivel primar sau secundar, unele dintre ele contradictorii sau cu conţinut normativ similar ori chiar identice, fiind pus astfel la dispoziţia comerciantului un instrument simplu, coerent, unitar.

Pe termen mediu (2 ani de la data intrării în vigoare), proiectul prevede înlocuirea publicităţii prin Monitorul Oficial a actelor comercianţilor cu publicitatea prin Buletinul electronic al Registrului Comerţului, o platformă informatizată, uşor accesibilă publicului larg şi care presupune costuri mult mai mici pentru persoanele fizice şi juridice.

Noua reglementare va lărgi accesul la informaţiile înregistrate în Registrul Comerţului, inclusiv prin crearea premiselor unei comunicări transfrontaliere a informaţiilor între Registrele Comerţului din statele membre UE.

Ce noutăţi aduce de proiectul de lege?

1. Includerea într-un singur act normativ a tuturor dispoziţiilor legale referitoare la operaţiunile de înregistrare în Registrul Comerţului (actualmente dispersate în legi, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului).

2. Reglementarea procedurii de control prealabil înregistrării în Registrul Comerţului efectuat de registratorul comercial, a condiţiilor în care încheierea registratorului poate fi contestată în Justiţie şi a procedurii de soluţionare a contestaţiilor în faţa instanţei judecătoreşti.

3. Reglementarea statutului registratorului comercial

Registratorul este învestit cu autoritate publică, fiind numit prin ordin al ministrului Justiţiei şi este supus unor exigenţe care să asigure competenţa profesională a acestuia, probitatea sa morală, independenţa şi imparţialitatea în analiza dosarelor şi în pronunţarea încheierii.

4. Reconfigurarea structurii O.N.R.C

Întrucât corpul registratorilor comerciali este conceput ca integrat în sistemul O.N.R.C., proiectul de lege propune o nouă configuraţie a structurii O.N.R.C. şi a oficiilor Registrului Comerţului.

5. Înlocuirea publicităţii prin Monitorul Oficial cu publicitatea prin Buletinul electronic al Registrului Comerţului (măsură prevăzută de Directiva „Publicitate” ca facultativă, dar implementată deja în alte state membre ale UE – Ungaria, Spania).