Aviaţia civilă franceză recomandă companiilor aeriene să se alimenteze cu carburanţi în străinătate
Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) franceză recomandă companiilor aeriene care operează în Franţa să-şi facă plinul de kerosen în străinătate pentru a-şi putea asigura două zboruri consecutive în contextul conflictului social actual care afectează aprovizionarea cu carburant, a declarat purtătorul de cuvânt al Air France pentru AFP vineri.
”Dacă plecaţi din Europa spre Paris, de exemplu spre Roissy-Charles de Gaulle, luaţi-vă carburant pentru a vă parcurge etapa şi pe cea următoare”, a declarat acest purtător de cuvânt, indicând că Air France aplică această notă a DGAC de vineri după-amiază, conform sursei citate, preluată de Agerpres. Compania franceză a mai luat măsuri pentru zboruri pe distanţe mari. ”Dacă plecaţi pe distanţe lungi din străinătate spre Paris, luaţi-vă maximum de carburant', a subliniat acelaşi purtător de cuvânt, potrivit căruia totuşi 'în acest stadiu nu există penurie” în Franţa. ”Avem rezerve suficiente pentru a opera timp de mai multe zile, acestea sunt doar măsuri de precauţie”, a adăugat el. La Paris, kerosenul este stocat în cele două aeroporturi, Roissy şi Orly, unde soseşte prin oleoduct de la rafinăriile din Seine, în regiunea Havre (nord-vest). Dar grupul care administrează acest oleoduct este în grevă, ceea ce perturbă aprovizionarea platformelor aeroportuare.
Forţele de ordine au deblocat 15 depozite petroliere ocupate de opozanţii unei reforme guvernamentale a Codului muncii, dar şase dintre cele opt rafinării ale Franţei au în continuare activitatea sistată sau mult redusă, potrivit aceleiași surse.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



